Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Egal pe teren propriu pentru Unirea Valea lui Mihai

Publicat in Bihoreanul, duminică 4 septembrie 2011 ·

După Bihorul Beiuş, vineri, şi Unirea Valea lui Mihai a remizat, sâmbătă, cu 1-1, în etapa a III-a a Ligii a III-a la fotbal. Echipa din Valea lui Mihai a primit replica grupării Autocatania Caransebeş, o echipă bună, care şi anul trecut s-a situat pe o poziţie fruntaşă.

Misiunea elevilor antrenorului Rudy Kovacs nu s-a anunţat deloc uşoară în această confruntare în care, în prima repriză, nu s-a marcat niciun gol. În partea a doua însă au venit şi concretizările pe tabela de marcaj, iar primii care au înscris au fost bihorenii de la Unirea, care în minutul 62 au punctat prin Szalai.

Din păcate, deşi îşi doreau mult să obţină şi primul succes pe teren propriu de la revenirea în Liga a III-a, cei din Valea lui Mihai nu şi-au putut conserva rezultatul şi, cu 10 minute înainte de final, în minutul 80, oaspeţii au reuşit să marcheze prin M. Panduru.

Echipa din nordul judeţului Bihor a acumulat 5 puncte după primele trei runde, situându-se pe locul şase al clasamentului, chiar dacă, pe teren propriu, nu a reuşit deocamdată să acumuleze toate punctele puse în joc.

Rezultatele complete din runda a III-a a Ligii a III-a, Seria a V-a:

Jiul Petroşani - Millenium Giarmata 0-1

Călin (68)

Naţional Sebiş - CSM Şcolar 1-1

S. Leucuţa (80) / Ionaş (19)

Gloria Reşiţa - Bihorul Beiuş 1-1

F. Costescu (60) / D. Mureşan (5)

CFR Simeria - ACS Recaş 1-2

Pepenar (6) / R. Trandu (14), Szekely (18)

FC Hunedoara - Gloria Arad 2-1

Fl. Negru (81), Al. Creţu (90+1) / Eşanu (16)

Unirea Valea lui Mihai - Autocatania Caransebeş 1-1, disputat sâmbătă, de la ora 17.00

Szalai (62) / M. Panduru (80)

Flacăra Făget - Nova Mama Mia Becicherecu Mic 1-0, disputat sâmbătă, de la ora 17.00

Gălan (81 -pen.)

CS Vladimirescu - FC Timişoara II 3-2, disputat sâmbătă, de la ora 17.00

Ciubăncan (7 -pen.), G. Iancu (21

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 27 minute
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 4 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Pescari morți după ce au băut din sticle găsite în mare, crezând că e alcool

Ziare.com acum 49 minute
Patru pescari din Sri Lanka au murit, iar alţi doi sunt în stare critică după ce au consumat un lichid necunoscut din sticle pe care le-au găsit în timp ce se aflau pe mare, potrivit presei locale, informează BBC. Persoanele respective se aflau într

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 2 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 7 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 5 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Naţional. Programul de oprire planificată s-a încheiat

Ziare.com acum 2 ore
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază, 29 iunie, la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. ”Nucl

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 5 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 5 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 5 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Vremea

București
acum

25°
dum.

21°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
mie.

20°/27°
Iasi
acum

24°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
mie.

17°/18°
Timisoara
acum

22°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°
mie.

17°/25°