Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoluţionarii au strigat: Jos „Adevărul“!

Publicat in Adevarul, duminică 4 septembrie 2011 · ·

În jur de 3.000 de revoluţionari, din toate colţurile României, fie că a fost sau n-a fost Revoluţie în oraşul lor, s-au întrunit sâmbătă, la Palatul Parlamentului, disperaţi că în urma campaniilor din „Adevărul“ unii şi-ar putea pierde privilegiile. Principala grijă a revoluţionarilor, mulţi impostori, a fost protestul faţă de intenţia premierului Boc de a anula indemnizaţiile pentru categoria „Luptători cu merite deosebite”.

99 de organizaţii afiliate Blocului Naţional al Revoluţionarilor din decembrie 1989 şi încă 48 de asociaţii aderente s-au adunat, în cadrul unui congres extraordinar, pentru a-şi exprima, deschis şi energic, dezacordul faţă de o potenţială schimbare a „Legii Recunoştinţei". Dar şi faţă de campaniile de presă care susţin eliminarea oricărui drept de care beneficiază revoluţionarii-impostori. S-a ajuns, pe alocuri, să se urle până şi acest tragic: „Jos «Adevărul»!".

CITEȘTE ȘI: Cealaltă faţă a revoluţiei de la Reşiţa: scandal cu certificate de falși revoluționari

În spatele discursurilor electrizante şi al cuvântărilor menite să-i liniştească pe revoluţionari că nimeni nu se va atinge de beneficiile lor, evenimentul de la Palatul Parlamentului a avut şi scopul de a schimba, în bloc, conducerea Blocului Naţional al Revoluţionarilor. „Vreau să vă supun la vot ordinea de zi: avem prezentarea invitaţilor, alegerea preşedintelui şi... diverse", a început Nicu Bănuţoiu, preşedintele Comitetului de Iniţiativă pentru organizarea Congresului, deschiderea lucrărilor, iar ordinea de zi a fost votată în unanimitate, la fel ca fiecare apel similar.

Reperul moral şi vechii ţărănişti

Lovitura de imagine a fost dată prin înlăturarea lui Ion Iliescu din funcţia de preşedinte de onoare al organizaţiilor de revoluţionari şi numirea lui George Costin, şeful Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 2 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 4 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum o ora
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Ucraina spune că a oprit asaltul rus în Harkov. Lupte aprige în alte părți ale frontului

Adevarul acum 30 minute
Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov şi că a pornit un contraatac în acest sector al frontului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki a venit din nou în vi

Rareş Bogdan: România trebuie să aibă în următorii 10 ani un preşedinte liberal, un preşedinte echilibrat, un ostaş în fruntea ţării. E aici, preşedintele nostru, Nicolae Ciucă, iar campania începe de pe 10 iunie

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, vineri, că România trebuie să aibă în următorii 10 ani un preşedinte liberal, un preşedinte echilibrat, un ostaş în fruntea ţării. ”E aici, preşedintele nostru, Nicolae Ciucă, iar campania începe de

800 de lei pentru familiile care împlinesc cel puțin 50 de ani de căsnicie. Cum justifică primăria din România ”stimulentul financiar”

Ziare.com acum o ora
Primăria oraşului Covasna oferă 800 de lei familiilor care anul acesta împlinesc cel puţin cinci decenii de căsnicie şi sărbătoresc nunta de aur. ”Cuplurile de aur” vor fi sărbătorite în luna septembrie, când vor avea loc Zilele oraşului, iar cele c

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 2 ore
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°