În fiecare oră, peste 300 de bucureşteni sună la numărul de urgenţă al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).Doar puţin peste 30 de procente din totalul apelurilor reprezezintă urgenţe reale. Majoritatea sunt însă făcute de glumeţi sau de oameni care reclamă lucruri cel puţin hazlii: că şi-au pierdut umbrela, sau că-i iradiază vecinii prin pereţi.

De aproape 8.000 de ori sună telefoanele în Dispeceratul 112 din Bucureşti în doar 24 de ore.

Operatoarele, sau vocile calme şi constante de la celălalt capăt al firului, trebuie să răspundă prompt pentru că fiecare secundă poate conta pentru viaţa unui om aflat în pericol.

Angajatele răspund fără să ştie cine este cel care are urgenţa şi cât de gravă este situaţia în care se află.

Cele mai multe apeluri sunt, din noiembrie 2008, localizate şi identificate, cu excepţia celor care sună de pe cartele prepay şi fac glume proaste.

Terapie prin telefon

În ritmul alert în care vin urgenţele, operatoarele, doar femei, trebuie să înveţe să-şi controleze emoţiile.

Imaginar, prin faţa ochilor femeilor trec tot felul de nenorociri, de la teribile accidente de circulaţie, la incendii sau chiar crime.

„Nu vreau să ţin minte tot ce aud. Ne încărcăm negativ şi nu ne face bine, dar când lucrezi 8 sau 12 ore pe zi ajungi să nu mai reacţionezi. Lucrăm alert, la secundă. Ne impunem un fel de control al minţii“, a mărturisit o operatoare, în vârstă de 40 de ani care lucrează de şase ani la Dispeceratul 112.

„Întâi poţi auzi ţipetele mamei disperate care cere ajutor pentru salvarea copilului de trei ani care şi-a prins capul în geamul maşinii. Încercăm să le calmăm, să le cerem date şi să trimitem echipajele de intervenţie, iar totul trebuie să fie cât mai urgent, iar mama nu se opreşte din plâns sau strigat“, a povestit ea.

„Vai,