Sala Mare a Palatului este o mare capcană, care te prinde prin vraja concertelor Festivalului Internaţional George Enescu şi apoi te chinuieşte prin nemernica acustică, ce sparge farmecul muzicii!
Unde mai pui că se mai întâmplă să explodeze un refl ector, sau să fi e microfonie... şi ţiuitul strident te face din nou să te gândeşti că tare ne-ar trebui o sală de secol XXI. Ei da, mulţi am gândit, şi vineri seară, la visata-ideala sală pe care o dorim de o bună vreme. Orchestra din Haga cu maestrul Christian Badea dădea viaţă consistentă şi plină de energie muzicii lui Dan Dediu, numită Atlantis, o primă parte dintr-o Simfonie a continentelor, încă nescrisă. În punctul culminant a intervenit şocantul zgomot al refl ectorului, ţiuitul fi ind rezervat mai cu seamă Simfoniei Fantastica de Berlioz... Şi să nu uităm aplauzele nepotrivite, care, chiar dacă unii sunt de părere că aşa ceva exista şi pe vremea lui Mozart, cred că la noi sunt rodul ignoranţei, şi nu al entuziasmului pricinuit de splendoarea sonoră obţinută de interpreţi!
Şi totuşi, putem trece peste aceste nemulţumiri, păstrând în memorie performanţa orchestranţilor olandezi de a face, doar cu o repetiţie, prima audiţie mondială a opusului lui Dan Dediu, care are o formă cu meşteşug construită, coerentă. Toate compartimentele orchestrei au fost inteligent solicitate şi au oferit efecte exuberante, ludice, arogante, lirice, dramatic valabile.
Putem reţine Concertul de Grieg cu maestrul Dan Grigore, în varianta mai mult decât fastă, calmă, clasică, interiorizată, sobră, bine susţinută de dirijor... şi dragul nostru pentru acest opus a fost în stare să adauge strălucirea de care tot defi citara acustică ne-a văduvit. Dan Grigore a captat admiraţia celor din sală, a oferit exact ceea ce mulţi care îi sunt alături întru admiraţie de decenii au aşteptat şi care au fost dăruiţi cu o Mazurcă de Ch
