Mai mult decit in nari si pe talpi, purtam acel colb in (daca mai stiti ce e acela) suflet. Sintem, probabil, ultima generatie "cu satu-n glas".
Un bun psihosociolog trebuie sa fie si un bun reporter. Si invers. M-am convins de asta calatorind, zilele trecute, prin nordul Moldovei cu un astfel de profesionist la volan, nimeni altul decit profesorul Adrian Neculau. Ceea ce m-a uimit, pe mine, care am facut deseori in viata pe reporterul, a fost naturaletea, firescul cu care profesorul intra in dialog, „socializa" cu cineva, oricine. Aproape fiecare dintre noi avem anume crispari, ceva rezerve, daca nu reticente cind intram in relatie cu persoane straine. Or, psihosociologul da impresia ca toate aceste persoane sint in orizontul lui de asteptare. Ia si foarte repede pulsul intelectual al interlocutorului. La Botosani, pe o terasa, il lamureste cit ai clipi pe un colaborator (pe care eu il luam prin invaluire) ce si cum trebuie sa scrie pentru o proiectata carte despre „mitologia" Jijiei. Psihosociologul ignora introducerile, desi, de altminteri, ii plac istorisirile, „povestile", mai ales cele cu oameni si intimplari pline de miez. Il sidereaza limbajul de lemn, din orice domeniu, inclusiv din cel pe care, cu stralucire, il onoreaza. E cucerit pe loc de exprimarea frusta, „colorata" a fratelui meu - fost taran, fost colectivist, fost tractorist, actual... fermier pensionar. Abia intrati in discutie, dau impresia ca se cunosc de cind haul... si mai are o calitate profesorul: topeste instantaneu distantele sociale, astfel incit celalalt sa nu-si faca cine stie ce complexe. Sintem „de loc" din comune vecine (Dingeni - eu, Ungureni-Botosani - dumnealui) si, se pare, neprietene: asta intrucit mai-marii acestor comune fac parte din partide de semn contrar: unii sint cu puterea, altii - cu opozitia. Din aceasta cauza, proiecte importante (cu bani europeni), la care ar t