Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romana Gaica, poliţista de frontieră cu talent la scris. "Disciplina e parte din viaţa mea", spune tânăra

Publicat in Adevarul, luni 5 septembrie 2011 ·

Romana Gaica, în vârstă de 26 ani, a devenit timişoreancă prin adopţie. Tânăra a simţit tot timpul o pasiune pentru munca de poliţie și pentru apărarea legii. Tânăra se declară îndrăgostită de Timişoara şi de meserie, în egală măsură, iar disciplina e parte din viaţa ei.

„Țin minte că din copilărie nu am putut tolera nedreptatea , încălcarea legilor și lezarea drepturilor celorlalți, astfel încât consider că am ales bine meseria de polițist. Iniţial, am optat pentru studiul comunicării și al limbilor străine în facultate, deoarece mi se părea interesant și foarte util în societatea de azi. Cunoașterea limbilor străine reprezintă un atu, iar comunicarea este esențială atât în viața personală, cât și cea profesională. Ulterior, mi-am dorit să lucrez la poliția de frontieră pentru că mi se pare un domeniu interesant, care îți oferă multe provocări, satisfacții și care te obligă să devii o persoană responsabilă și organizată. Cred că succesul într-o astfel de meserie presupune pregătire, disciplină și multă muncă. Dacă aceste lucruri nu te sperie, oportunitățile sunt foarte mari", spune Romana.

Scrie pentru ea

Studiile au promovat-o pe timişoreancă în domeniul relațiilor internaționale, iar ocazional îndeplineşte şi funcţia de purtător de cuvânt la Poliţia de Frontieră Timiş. „Cel mai important lucru e că am alături de mine colegi bine pregătiți. Lucrez într-un compartiment operativ și am de-a face cu diverse situații, de cele mai multe ori neaşteptate. Acest lucru însă îmi place și mă motivează. Nicio zi nu seamănă cu alta", mai spune poliţista de frontieră.

Meseria a făcut-o pe Ramona mai suspicioasă, iar de aici au apărut şi situaţii hilare. Tânăra a câştigat o maşină la o promoţie, dar a fost la un pas să nu primească premiul pentru că a crezut că i se face o farsă. „Am învăţat din experienţa aceasta că lucrurile bune vin când nu te aştepţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 36 minute
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Reacția Ambasadei SUA la retragerea lui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO

Adevarul acum o ora
Ambasada SUA a afirmat, vineri, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este „un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei”.

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 2 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Vasilcoiu: Am fost informat astăzi că organizaţia PSD Dolj mi-a retras sprijinul politic şi că urmează să fiu înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii

News.ro acum 49 minute
Cristian Vasilcoiu a anunţat că a fost informat, vineri, că reprezentanţii organizaţiei PSD Dolj i-au retras sprijinul politic şi urmează să fie înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii. „Prieteni, Ca să nu aflaţi din Monitorul

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 7 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 4 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum o ora
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Diana Șoșoacă își anunță candidatura pentru alegerile prezidențiale: „M-am săturat de mizeria la care am asistat”

Adevarul acum o ora
Ajunsă la Bruxelles alături de Luis Lazarus, grație câștigului de la alegerile europarlamentare, Diana Șoșoacă s-a filmat spunând că „va aduce aici (n.r. în Parlamentul European) toate mizeriile din Parlamentul României” și a dat de înțeles că numel

Reacția Moscovei la intenția Republicii Moldova de a adera la UE: Mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de RUSIA

Gandul acum 28 minute
Chișinăul refuză să colaboreze cu Moscova, fapt care nemulțumește un număr mare de locuitori ai Republicii Moldova, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit TASS. Știm că mulți

USR: PSD şi PNL, după ce i-au cocoşat cu taxe pe antreprenori, îi pun să facă şi munca ANAF

Mediafax acum 56 minute
„Guvernul Ciolacu dă o nouă lovitură antreprenorilor prin ordonanţele privind e-Factura şi casele fiscale de marcat, respectiv e-TVA, aprobate în şedinţa de astăzi, fără prea multe dezbateri cu părţile implicate şi fără a ţine cont de semnalele veni

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°