Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ruxandra Dragomir, a participat sâmbătă la deschiderea Turneului de Tenis de Câmp pentru Copii şi Juniori Trofeul „Victor Hănescu”.
În perioada 3-9 septembrie, la Domneşti se desfăşoară Turneului de Tenis de Câmp pentru Copii și Juniori “Trofeul Victor Hănescu”, organizat de Clubul Sportiv Domneşti li Tenis Club Curtea de Argeş.
Aproximativ 200 de copii din întreaga țară s-au înscris la turneul de tenis “, care are o valoare totală a premiilor de 10.000 de euro.
Deschiderea turneului a avut loc sâmbătă, invitatul special fiind Ruxandra Dragomir.
“ Mă bucur de fiecare dată când vin în Argeş. La Domneşti sunt pentru a doua oară şi vreau să le urez participanţilor mult succes! Sunt convinsă că vom vedea un tenis de calitate la Domneşti, indiferent de vârsta copiilor”, a spus Ruxandra Dragomir.
Alături de Ruxandra Dragomir s-a aflat şi dubla finalistă la Roland Garros din 1997, Florenţa Mihai.
“Este pentru prima oară când eu sunt aici, la Domneşti şi îmi creşte inima când văd că oameni pasionaţi, ca dl. Cozma, sunt aproape de tenisul românesc. Sunt convinsă că dintre aceşti copii unii vor deveni campioni. Condiţia este să muncească mult şi să fie sprijiniţi de cei apropiaţi, de cluburi şi de federaţie”, a declarat tenismena.
Astăzi, Victor Hănescu va oferie micilor tenismeni o serie de partide demonstrative. Turneul poate fi urmărit live, pe internet, la adresa www.trofeulvictorhanescu.ro .