O creştere economică sănătoasă trebuie asigurată, în principal, prin stabilitatea preţurilor, a declarat astăzi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, citat de Mediafax. El a participat, la Constanţa, la deschiderea Şcolii de Vară a BNR.
"Nu seamnă că dacă dai mai mulţi bani în economie ai creştere economică. Foarte trivială chestiunea. E ca atunci când vorbeşti cu fiul tău şi vrea mai mulţi bani. «Dar ce faci cu ei ?» «Fac asta şi asta». «Încearcă să faci cu bani mai puţini», şi e greu. Nu e vorba de băiatul meu, e vorba de o discuţie între tată şi fiu, e un principiu. Cu bani mulţi oricine poate să facă, treaba e să faci cu bani puţini, aia înseamnă dezvoltare. Deci, băgarea banilor în economie, în orice condiţii, fără niciun fel de discernământ este un mare pericol, de regulă duce la inflaţie, la deprecierea banilor. Cred cu tărie că dacă vrei să ai creştere economică sănătoasă trebuie să asiguri, în principal, stabilitatea preţurilor, sănătatea monedei", a afirmat Isărescu.
El a subliniat că este nevoie şi de alţi factori.
"Banca Central Europeană a introdus pe plan secundar stabilitatea financiară. Şi a pornit de la o realitate. Stabilitatea preţurilor este şi condiţie şi precondiţie pentru o creştere economică sănătoasă. Dar stabilitatea preţurilor nu este suficientă să asigure stabilitatea financiară. Stabilitatea financiară are alţi factori şi nu ţin numai de supraveghere. În condiţii de recesiune prelungită, cu toată stabilitatea preţurilor poţi să ai criză, recesiune, principiul îl ştiţi, principiul bicicletei. Cînd bicicleta merge, o ţii mai uşor în echilibru, dacă stă, trebuie să fii puţin artist, iar dacă mai vrea să dea şi înapoi, cade. Atunci, fără să o spună, dom'le, o Bancă Central Europeană trebuie să se ocupe de creşterea economică, prin introducerea celui de-al doilea obiectiv, stabilitatea financiară, prin introducerea adevărul