Fenomenul cateilor care latra doar la dusmanii stapanului, fie din proprie convingere, fie pentru un ciolanel, e raspandit pe toate meridianele de cand lumea, la fel cum prietenia cainilor se bucura de trecere la mai toate popoarele.

Cateii sau catelusii, insa, nu sunt dulai mai mici, de jucarie, ci sarle, potai, javre care si-au uitat stirpea nobila a speciei.

Au ceva aparte: sunt zelosi, se gudura la picioarele stapanului, ii ling mana, schelalaie de placere, fac sluj, dau din codita manifestandu-si atasamentul, latra de mama focului cand o pala de vant le ravaseste costumul Armani, motiv pentru care fabulistii le-au facut portrete celebre, adevarate capodopere. Succesul literar se explica prin asemanarea cu un prototip uman, mereu actualizat.

Portret de catel

Intre catei si yesmeni, aplaudaci, lachei, comilitoni, activisti e mare deosebire: yesmenii, tuterii si aplaudacii se minuneaza la orice zice si face patronul, lacheii sunt slugi credincioase, iar comilitonii si activistii ii raspandesc invatatura, incercand sa ne convinga de justetea, binefacerile si intelepciunea liderului. Niciunul nu vrea sa discearna adevarul de minciuna cu mintea proprie. Le iau de-a gata din discursul acestuia.

Ei bine, cateii merg mult mai departe: ataca feroce orice fac adversarii, lauda cu tarie, plini de importanta, tot ce zice seful, fie tampenie, fie trasnaie. Ii tin partea zgomotos mai ales cand greseala e vadita, latra in cor strident la oricine le ameninta statutul, au initiativa personala, inventand adesea vrajmasi puternici cu care sa se razboiasca.

Unii n-au timp de catei

Fireste, nevazandu-si capul de treburi, nu toti marii dregatori au timp de catei, asa cum nu toti dulaii sunt dispusi sa se linguseasca. Fenomenul are loc, de obicei, cand inaltilor demnitari le place sa stea la taclale, fie