Se spune că gemenii au un simţ aparte când vine vorba de "jumătăţile" lor. Ei nu vorbesc niciodată la persoana întâi, plural, cu "noi", ci cu "eu" când este vorba despre amândoi. Legătura dintre ei este una specială pe care oamenii obişnuiţi nu o pot înţelege. Simt şi pot descrie cu lux de amănunte ce i s-a petrecut celuilalt chiar dacă nu a fost de faţă. Poveşti, SF-uri sau realitate mistică? Iată ce povestesc gemenii care şi-au pierdut fraţii în atentatul din septembrie 2001.
Din aproape 3.000 de persoane decedate în urma atacului terorist din SUA, din 11 septembrie 2001, 46 era gemeni. Un număr destul de mare dacă o luăm statistic, scriu cei de la Daily Mail.
Poveştile fraţilor supravieţuitori nu au fost niciodată spuse. Natura fascinantă a gemenilor în combinaţie cu prăbuşirea turnurilor gemene, pare o metaforă a pierderii. La zece ani de la tragicul eveniment, aceştia îşi aduc aminte ce au simţit în momentul pierderii "jumătăţii" lor.
"Când eram mici spuneam că suntem supereroi pentru că eram gemeni şi aveam superputeri. Apoi când s-au înălţat turnurile gemene, ne-am uitat la ele şi ne-am spus: astea sunt clădirile noastre. În acea dimineaţă, când am văzut ce se întâmplă la televizor, l-am sunat pe fratele meu, care lucra la etajul 104 în unul din turnuri. Telefonul suna, dar nu mi-a răsupuns la telefon. M-am simţit ameţit. Chiar dacă nu mi-a spus, anxietatea lui mi se instalase deja. Mi-a răspuns într-un final şi a spus că e bine. În acel moment m-am uitat la televizor şi am văzut un al doilea avion care s-a izbit în celălalt turn. L-am auzit pe Stephan când a rostit ultimele cuvinte «Dumnezeule, uită-te la asta». Apoi telefonul " a murit". ", şi-a adus aminte Greg, care şi-a pierdut fratele geamă, pe Stephan, în aatentatele din 2001.
Dan D'Allara (56 de ani) a simţit că fratele său a murit când cel de-al doilea turn a căzut. Era poliţist
