Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest la fabrica de mobilă din Târgu Jiu

Publicat in GAZETA de SUD, marți 6 septembrie 2011 ·

Aproximativ 200 de angajaţi ai fabricii de mobilă Rostramo de la Târgu Jiu au refuzat să intre

la lucru ieri, nemulţumiţi că nu şi-au mai primit salariile de două luni

Angajaţii au spus că nu mai au din ce trăi, în timp ce conducerea fabricii îşi bate joc de ei. Oamenii s-au adunat ieri-dimineaţă în curtea unităţii şi au refuzat să intre la lucru, în ciuda ameninţărilor venite din partea conducerii. Fabrica de mobilă din Târgu Jiu, Rostramo SA, privatizată şi preluată apoi prin achiziţionarea pachetului majoritar de către controversatul om de afaceri Cătălin Chelu, a intrat în insolvenţă anul trecut. „Avem de luat banii pe iulie şi primim doar vorbe şi ameninţări. Nici pe august nu am primit lichidarea, nici banii de concediu. Nu avem cu ce să trăim. Nu se mai poate aşa!“, a spus unul dintre angajaţi. „Ni s-a spus de către cei din conducere că fabrica e în faliment şi nu au bani ca să ne mai plătească. Noi am muncit pentru banii ăştia. Ne mai spun că suntem liberi să plecăm. Noi ne vrem drepturile“, a afirmat o angajată. „Am un salariu de aproape 600 de lei, unii au 720 de lei. Cu o lună şi jumătate în urmă am luat 240 de lei. Cum să trăiesc? Ne ameninţă că ne dau afară. Ne-au ameninţat şi că am vorbit cu presa. Suntem disperaţi şi nu ştim ce să facem“, a declarat o femeie, angajată de mai bine de zece ani la fabrica de mobilă. „De când a luat Chelu fabrica, s-a dus totul de râpă. Toţi sunt nişte hoţi. Ei fură, noi muncim şi tot noi stăm fără bani“, a spus un angajat al fabricii.

ITM Gorj, în control

Reprezentanţii conducerii fabricii nu au vrut să stea de vorbă cu presa. La sediul Rostramo a venit şi o echipă de control de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, condusă de inspectorul-şef George Romanescu. „Există un conflict între muncitori şi conducere. Le-am promis oamenilor că îi vom ajuta. Cei din conducere au spus că as

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 7 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 4 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 5 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 2 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 9 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum 4 ore
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 7 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Meteo: Vremea se încălzește semnificativ în următoarele două săptămâni, temperaturile vor fi peste cele normale

HotNews acum 10 ore
Vremea începe să se încălzească pe parcursul următoarelor două săptămâni, urmând să se înregistreze valori termice mai ridicate decât în mod normal faţă de data din calendar, în timp ce în mare parte din ţară se va păstra un grad de instabilitate at

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 8 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Vremea

București
acum

16°
mar.

14°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/28°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°