„Lumea trece printr-o transformare deosebit de importanta”. E suficient sa urmaresti evenimentele internationale pentru a constata ca Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, nu a exagerat cand a declarat asta. Pentru mai multa precizie, Isarescu ar fi putut adauga ca Europa este continentul deasupra caruia aceasta transformare apasa cel mai greu. Ceasul a inceput deja sa ticaie si evenimentele care urmeaza vor schimba radical felul in care ne raportam astazi la cel mai important moment din istoria postdecembrista a Romaniei: intrarea in Uniunea Europeana.
Vestitorii acestor transformari au aparut deja. Niciodata, in ultimii 60 de ani, nu s-a mai vorbit atat de mult pe batranul continent despre Statele Unite ale Europei. Subiectul e vechi: in 1946, Churchill cerea la Zurich „ceva care va va uimi, un fel de State Unite ale Europei, bazate pe un parteneriat intre Franta si Germania”. Apoi, la inceputul anilor '50, a intrat in scena grupul de politicieni care a schimbat continentul: Konrad Adenauer, cancelarul RFG, Robert Schumann, ministrul de externe francez si Alcide de Gasperi, premierul Italiei. Toti catolici dedicati, toti batrani si mai presus de toate, desi avand trei cetatenii diferite, toti vorbitori nativi de germana. Pentru ei inima Europei era pe Rin, acolo unde se intalnesc granitele Frantei, Germaniei si Belgiei. Nu din idealism, ci dintr-un pragmatism bine aplicat, a aparut atunci Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului, stramosul UE, o uniune vamala care nu tintea deloc spre federalismul european, ci spre stergerea ostilitatii franco-germane. Si le-a iesit de minune.
EUROPA ISI SCHIMBA ROTILE
De atunci, Uniunea Europeana a devenit un caz unic de organizatie internationala alcatuita din 27 de membri cu drepturi egale si interese nu intotdeauna convergente, dar care are multe dintre trasaturile unui stat unitar: legi, gra
