LG Electronics, al doilea cel mai mare producător de televizoare din lume, îşi propune să ridice cota de piaţă pentru televizoarele 3D de cinci ori anul acesta prin lansarea mai multor modele de televizoare 3D care sunt mai subţiri, mai uşoare şi care au ochelari care nu necesită baterii, scrie agenţia de presă Bloomberg.
Compania speră să ajungă la o cotă de piaţă de 20% până la sfârşitul anului 2011, faţă de 4% cât a înregistrat la începutul anului, potrivit lui Lee Kwan Sup, directorul de marketing al diviziei de home entertainment a LG. Compania vrea să depăşească Samsung pentru a deveni cel mai mare producător de televizoare 3D din lume.
În urma scăderii cererii înregistrate pe pieţele majore atât LG, cât şi Samsung şi Toshiba încercă să revigoreze cererea cu noi televizoare şi dispozitive 3D. Vânzările de televizoare vor scădea până în 2015 în vestul Europei şi Japonia, iar în Statele Unite vor stagna, potrivit firmei de cercetare IMS Research. Anul acesta piaţa va fi de 200 de milioane de televizoare din care doar 10% va fi reprezentată de televizoarele 3D, de la 1% cât s-a înregistrat anul trecut, a estimat Lee.
LG Electronics, al doilea cel mai mare producător de televizoare din lume, îşi propune să ridice cota de piaţă pentru televizoarele 3D de cinci ori anul acesta prin lansarea mai multor modele de televizoare 3D care sunt mai subţiri, mai uşoare şi care au ochelari care nu necesită baterii, scrie agenţia de presă Bloomberg.
Compania speră să ajungă la o cotă de piaţă de 20% până la sfârşitul anului 2011, faţă de 4% cât a înregistrat la începutul anului, potrivit lui Lee Kwan Sup, directorul de marketing al diviziei de home entertainment a LG. Compania vrea să depăşească Samsung pentru a deveni cel mai mare producător de televizoare 3D din lume.
În urma scăderii cererii înregistrate pe pieţele majore atât LG, cât şi Samsung