Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un tânăr de 24 de ani a fost găsit înecat în barajul Ighisu Nou

Publicat in Adevarul, marți 6 septembrie 2011 · ·

Bărbatul a fost găsit înecat în lacul de acumulare la o distanţă de peste 300 de metri de baraj. Poliţia a stabilit după primele cercetări că nu sunt suspiciuni de omor, dar ancheta este continuată de lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale.

CITIŢI ŞI:

Un copil de 9 ani a fost strivit de o căruţă, la Valchid

Un bărbat de 39 de ani s-a spânzurat în atelierul său de tâmplărie

În data de 5 septembrie, lucrătorii din cadrul Poliţiei Municipiului Mediaş au efectuat cercetări în cazul unui bărbat înecat în barajul Ighisu Nou.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că persoana înecată , aflată pe malul lacului de acumulare, la aproximativ 350 m de baraj, era un bărbat în vârstă de 24 de ani, domiciliat în municipiul Mediaş.

Cadavrul nu a prezentat urme vizibile de violenţă şi nu sunt suspiciuni de omor. „Cadavrul a fost transportat la Cabinetul de Medicină Legală Mediaş în vederea efectuării necropsiei. Cercetările continuă de către lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale”, spune Anca Bloanca, de la IPJ Sibiu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Justin Timberlake a fost arestat în New York. Artistul s-a urcat băut la volan

Adevarul acum o ora
Cântărețul american Justin Timberlake a fost arestat în Long Island, New York, după ce s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice, relatează Daily Mail.

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum o ora
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Modificarea Legii cetăţeniei: După 10 ani de căsătorie în străinătate, soţul/soţia poate deveni cetăţean român

Adevarul acum o ora
Senatul a adoptat şi amendat, marţi, în plen un proiect de completare a Legii cetăţeniei, iniţiat de Guvern, care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi convieţuieşte în afara graniţe

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 2 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Slovacia îl va susţine pe Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, anunţă preşedintele Peter Pellegrini. Bratislava a avut o solicitare specială pentru a-l sprijini

News.ro acum 17 minute
Slovacia va susţine candidatura premierului olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, a declarat marţi noul preşedinte de la Bratislava, Peter Pellegrini, la încheierea unei reuniuni extraordinare a Consiliului European, relateaz

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum 22 minute
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

Cântărețul Florin Decuseară a căzut, luni seara, de la înălțime la CNE Cernavodă, județul Constanța. Medicii sunt rezervați (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Bărbatul care a căzut luni seara, 17 iunie, de la înălțime în localitatea Cernavodă, la centrala nucleară, județul Constanța, este artistul Florin Decuseară, potrivit unor surse. Acesta este angajat în calitate de tehnician la CNE Cernavodă. Reamint

Achiziția tramvaielor Imperio de către Primăria București de la Astra Arad este anchetată de Parchetul European și DNA

Ziare.com acum 4 ore
O anchetă a fost deschisă la DNA, dar și la Parchetul European, privind achiziția a 100 tramvaie Astra Arad de către Primăria Capitalei. În timpul mandatului Gabrielei Firea a avut loc atribuirea licitației, iar contractul a fost semnat de Nicușor D

István Kovács a aflat care e primul meci pe care îl va arbitra la Euro 2024

Mediafax acum 40 minute
Arbitrul român István Kovács a primit împreună cu asistenţii din brigada sa prima delegare la actuala ediţie a Campionatului European din Germania. În cea de-a doua rundă a fazei grupelor, el va conduce partida dintre Slovenia şi Serbia, contând pen

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°