Google, cel mai popular motor de căutare online, va închide zece dintre produsele sale inclusiv compania de căutare Aadvark achiziţionată anul trecut pentru 50 de milioane de dolari, ca parte a eforturilor făcute de gigantul american de a se concentra pe noua reţea de socializare Google+, scrie cotidianul britanic The Guardian.
"Curăţenia de primăvară - toamnă" vine şi după angajamentul luat de Larry Page, după ce a preluat postul de director executiv în luna aprilie, de a creşte eficienţa companiei.
Produsele care vor fi închise sunt Aardvark, Desktop, Fast Flip, Google Maps API for Flash, Google Pack, Google Web Security, Image Labeler, Notebook, Sidewiki şi Subscribed Links.
Alan Eustace, vicepreşedintele diviziei de inginerie a Google, a anunţat închiderea acestor servicii pe blogul oficial al companiei. "Tehnologia se îmbunătăţeşte, oamenii au nevoie de schimbare, unele pariuri au ieşit câştigătoare, altele nu. Deci, aşa cum Larry a prezis în ultima conferinţă de presă cu privire la rezultatele noastre financiare, astăzi facem o curăţenie de pimăvară-toamnă la Google. În următoarele luni vom închide o serie de produse şi vom fuziona altele în produse deja existente ca şi caracteristici."
Mulţi oameni de la Google vor fi transferaţi la Google+, reţeaua de socializare care se află în faza beta, lansată în luna iunie, unde utilizatorii se pot înregistra momentan doar pe bază de invitaţie. Oficialii Google nu au spus când intenţionează să ofere acces liber la Google+, dar este de aşteptat ca acest lucru să se întâmple înainte de prima jumătate a anului viitor.
Google, cel mai popular motor de căutare online, va închide zece dintre produsele sale inclusiv compania de căutare Aadvark achiziţionată anul trecut pentru 50 de milioane de dolari, ca parte a eforturilor făcute de gigantul american de a se concentra pe noua reţea de socia