În 2004, Adrian Năstase era sincer convins că PSD-ul e „condamnat să rămână la guvernare”. Liderii PDL se străduiesc acum să afişeze aceeaşi siguranţă. În spatele mesajelor triumfaliste se ghiceşte însă panica.

De la o vreme, discursul portocaliu (revopsit într-un verde ecolo­gic ca cianura de la Roşia Montană) îmi aminteşte tot mai apăsat de replicile belicoase aruncate înaintea marilor meciuri de box. „O să-i rup capul adversarului, îl nimicesc, ţineţi-mă să nu-l omor!” De la premier până la şef de filială judeţeană, toată condu­cerea PDL s-a mobilizat pentru „răz­bo­iul psihologic” cu opoziţia. Şi cu electoratul. Fiindcă, de fapt, nu pe li­de­rii USL încearcă să-i descurajeze această campanie. Ţintele sunt altele. Vizat este în primul rând propriul activ de partid: susţinătorii sinceri, dar dezamăgiţi şi demoralizaţi, şi mai ales clientela politică – gata oricând să sară într-o altă barcă atunci când apa creşte primejdios în cea în care se află. La vârful unei for­ma­ţi­uni care a făcut din oportunism te­melie a guvernării nu pot exista iluzii cu privire la fidelitatea „doctrinară”. Sponsorii se mută rapid în tabăra câştigătoare. Or, alegerile de anul viitor se anunţă foarte costisitoare...

Da, propunerea de comasare a alegerilor locale cu parlamentarele are (şi) o motivaţie economică. Dar nu la banii contribuabilului se gândesc strategii PDL aflaţi în spatele acestei iniţiative. Mai degrabă cred că îi preocupă costurile propriilor campanii electorale. Prăbuşit în sondaje, partidul prezidenţial va fi obligat să-şi depăşească toate recordurile în materie de autobuze, pungi cu zahăr, pufoaice inscripţionate cu trandafi­rul cândva socialist. Nu mai pun la socoteală afişajul stradal, clipurile, agitatorii, forumiştii şi fomiştii... E lesne de înţeles de ce PDL-ul doreşte să-şi concentreze o singură dată toate resursele. Are nevoie de o mobilizare faraon