Încrederea. Un avion mă va purta, în toiul nopţii, la 10.000 m înălţime, de la Pacific la Atlantic, unde Albert mă aşteaptă pe Aeroportul Logan, mâine dimineaţă. Încrederea.
Civilizaţia noastră este de neconceput fără încredere. Exact aici a lovit atacul terorist din 11 septembrie 2001. Civilizaţia iudeo-creştină nu se poate lăuda cu îndeplinirea poruncii dumnezeieşti a iubirii aproapelui, dar eforturile pe linia toleranţei nu pot fi negate. Pentru civilizaţia în care trăim şi de care suntem dependenţi, încrederea constituie, în acelaşi timp, o condiţie sine qua non şi un punct vulnerabil. Acesta este adevărul pe care teroriştii din 11 septembrie 2001 l-au folosit cu cinism, dar la care noi nu am meditat destul nici măcar acum, la un deceniu de la teribilul moment istoric.
La filtrul de securitate al aeroportului se desfăşoară în perfectă ordine „ritul de trecere": pasagerii se descalţă, îşi golesc buzunarele, îşi descoperă capul. Cârtim, dar ne conformăm. Facem haz de necaz. Fiecare sacrifică puţină demnitate pentru a trece prin scanerul corporal total sau pentru a se supune percheziţiei corporale amănunţite. Nimic nu e întâmplător: fiecare etapă a procedurilor de securitate aminteşte de un trecut atac pe care civilizaţia încrederii l-a suferit şi l-a depăşit. Esenţialul? Continuăm să zburăm cu avioane de pasageri.
Sunt pe aeroportul din Seattle, pe coasta de vest a Americii. Mă întorc la Boston, după ce am participat la Reuniunea anuală a Asociaţiei Americane de Ştiinţe Politice (APSA), unde am avut o prezentare pe tematica migraţiei forţei de muncă, fenomen care, în condiţiile actuale, scapă estimărilor exacte prin amploarea şi dinamismul său fără precedent. Vânzoleala aeroporturilor mă duce întotdeauna cu gândul la extraordinara vânzoleală planetară, definitorie pentru civilizaţia noastră. În acest moment, sunt singură-singurică printre stră
