Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Udrea, Brâncuşi şi panoul de 250.000 de euro

Publicat in Jurnalul, miercuri 7 septembrie 2011 ·

Un panou publicitar, montat la Casa memorială a lui Constantin Brâncuşi de la Hobiţa, anunţă faptul că Ministerul Dezvoltării şi Turismului condus de Elena Udrea se implică în reabilitarea şi promovarea marelui artist. În realitate, Udrea a montat doar un panou, la fel ca şi la alte case momoriale din judeţul Gorj, pentru care a platit un milion de lei, adică aproximativ 250.000 de euro.

Aşa promovează Elena Udrea turismul cultural, prin montarea unor panouri care anunţă că în zonă urmează să fie promovat potenţialul turistic şi crearea de infrastructură în zonă pentru creşterea atractivităţii României ca destinaţie turistică. Cuvinte mari şi toată lumea se aştepta, conform panuoului, care anunţa aceste activităţi, ca la Hobiţa să se întâmple ceva.

"Acum trei săptămâni s-a pus în pământ, de către nişte băieţi de la Bucureşti, o pancardă prin care anunţau nişte lucrări şi atât. Nu mi-au spus ce lucrări vor face, mi-au cerut nişte itinerarii ca să ajungă uşor la alte zone, alte case memoriale şi au plecat. Eu sper să înceapă şi lucrările că aşa au spus că o să înceapă să implementeze proiectul”, susţine Aurel Cernitoiu, ghidul Casei Memoriale "Constantin Brâncuşi”.

Panoul zice una....

Zis şi făcut, toată lumea se aştepta ca imediat după ce s-a pus panoul să înceapă şi lucrările. Şi localnicii se aşteptau ca, imediat ce Udrea a pus panoul să vadă şi lucrările. "Aşteptăm că acum o lună de zile, cam aşa au pus panoul, l-am văzut şi eu şi mă gândesc că încep să facă ceva, canalizare, drum, ceva în comună. Dar cred eu că aste ţine de campanie electorală, că aşa fac aştia înainte de a-i vota”, a spus o localnică.

Şi, s-ar putea să aibă dreptate. Panourile să fie puse doar în acest scop, electoral, să se vadă că Udrea nu stă degeaba, se face că lucrează.

Udrea spune alta...

În realitate, în zonă nu vor avea loc niciun fe

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba scrisă la Matematică

Mediafax acum 24 minute
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă scrisă, cea la Limba

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum 10 minute
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

Programul complet al optimilor de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania

Mediafax acum 17 minute
Tabloul optimilor de finală de la Euro 2024 este de acum complet, după jucarea, miercuri, a ultimelor meciuri din Grupele E şi F. România s-a calificat de pe prima poziţie a clasamentului Grupei E şi va întâlni Olanda, marţi, 2 iulie, de la ora 19.

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 3 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum o ora
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 3 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 2 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Arbitrul Istvan Kovacs, record de cartonaşe în istoria Campionatului European. A acordat 18 cartonaşe galbene şi două roşii la meciul Cehia-Turcia

News.ro acum 50 minute
Meciul din Grupa F dintre Cehia şi Turcia, scor 1-2, din grupa F de la Euro-2024, a fost unul animat, arbitrul Istvan Kovacs acordând 18 cartonaşe (16 galbene şi 2 roşii). Un record în istoria Campionatului European. Deşi turcii s-au impus (2-1), me

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum o ora
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Vremea

București
acum

26°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

23°
joi

19°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°