Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce s-a ales de membrii dosarului „Mafia din Portul Constanţa" Comisarul-şef Pătraşcu eliberează adeverinţe de pensionare

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 7 septembrie 2011 ·

Suspecţii din dosar care au fost eliberaţi din arest nu au voie să comunice între ei şi nici cu ceilalţi suspecţi sau cu celelalte persoane cercetate în cauză. În caz de nerespectare a obligaţiilor şi de încălcare cu rea-credinţă a măsurii, faţă de inculpaţi se va lua măsura arestării preventiv

După ce a zguduit din temelii Ministerul Administraţiei şi Internelor, dosarul „Mafia din Portul Constanţa" - cauză în care au fost arestaţi Laurenţiu Mironescu, fostul secretar general al ministerului mai sus precizat, comisarul-şef Adrian Sorin Pătraşcu, cel de-al doilea adjunct al şefului Grupului de Nave Constanţa, Sunai Cadîr, şeful Regionalei Vamale Constanţa şi mulţi alţii - pare să bată pasul pe loc, sub paravanul efectuării aşa-numitelor acte de urmărire penală. În prezent, din totalul inculpaţilor puşi în spatele gratiilor, în libertate se află constănţenii Liviu Costel Bratu, adjunct al şefului Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, comisarul-şef Adrian Sorin Pătraşcu, Corneliu Păun, comisionar vamal, şi Laurenţiu Mironescu. În contextul în care Liviu Costel Bratu se află în concediu medical, iar Mironescu este liber profesionist, comisarul-şef Pătraşcu eliberează adeverinţe necesare recalculării pensiilor foştilor poliţişti.

Conform datelor puse la dispoziţie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în prezent, din dosarul „Mafia din Portul Constanţa", se află în arest 14 persoane. Astfel, lista „neagră" este deschisă de Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare, din cadrul Companiei Naţionale Administrarea Porturilor Maritime Constanţa SA, Sorin Budăi, comisionar vamal, Sunai Cadîr, şeful Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Constanţa, Mihai Ciobanu, comisionar vamal, Adrian Liviu Durbac, directorul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, Ionuţ Marian Iordănescu, comisionar vamal în cadrul SC Marinco SRL,

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum 52 minute
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Moment critic: Antarctica se îndreaptă spre o 'topire necontrolată' / Studiu devastator despre schimbările climatice

Ziua News acum 38 minute
Oamenii de ştiinţă au constatat că un nou "punct de basculare" ar putea fi depăşit, Antarctica îndreptându-se spre o "topire necontrolată" a calotei sale glaciare, conform unui studiu. Topirea este cauzată de infiltrarea apei oceanice, care este mai

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Burleanu radiază: suma pe care o va primi România pentru calificarea în optimile Euro 2024

Adevarul acum 26 minute
Pentru a doua oară în istoria celor șase participări la Campionatele Europene, naționala României are șansa accederii în prima fază eliminatorie.

Rusia va relua trenurile directe de pasageri către Coreea de Nord, din luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza Covid-19

G4Media acum o ora
Rusia va relua serviciul feroviar direct de pasageri cu Coreea de Nord în luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza pandemiei COVID-19, a anunţat, miercuri, agenţia de presă Interfax, citată de Reuters, transmite News.ro. Citându-l pe guvernat

Scrisoarea lui Einstein despre bomba atomică, adresată președintelui SUA, scoasă la licitație. Suma imensă cu care se vinde

Adevarul acum 19 minute
O scrisoare de două pagini scrisă de Albert Einstein, care îl avertizează pe Franklin D. Roosevelt, că Germania nazistă ar putea utiliza cercetarea nucleară pentru a inventa o bombă atomică, va fi scoasă la licitație.

Ziua Drapelului național românesc

Buletin de Carei acum 33 minute
• publicat la: 26 iunie 2024

Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei

Ziua Constanta acum 41 minute
Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei, după ce marţi seara s-a impus în două tururi de scrutin în faţa estonianului Indrek Saar şi a belgianului Didier Reynders, relatează DPA. Acesta îşi va p

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°