Marele filosof politic liberal John Stuart Mill a contestat rezultatul alegerilor pierdute contra unui adversar capabil să cheltuiască mai mult şi care deci a fost ales. Ştiu cum s-a soluţionat plângerea lui Mill, dat fiind că am pe masa mea de lucru rezolvările, în rezumat, la toate contestaţiile electorale depuse în Anglia începând cu anul 1832 sau pe acolo (cumpărate dintr-un anticariat) preţ de vreo 80 de ani, pentru că după aceea au dispărut, că nimeni nu a mai fraudat alegerile.

Ce nu ştiu, în schimb, e care a fost răspunsul lui Ilie Botoş şi al Parchetului din România la plângerea mea formulată circa 150 de ani mai târziu, privitor la unele fraude în alegerile din 2004. Tot aşa, nu ştiu de unde să iau rezolvările contestaţiilor din anul 2010 - scandal legat de o posibilă fraudă electorală implicând ambasada română din Paris, sau din oricare alt an. Pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, unde ar fi locul firesc, nici vorbă de aşa ceva, cuvântul contestaţii nici nu există, îţi vine să crezi că alegerile sunt o dulce telenovelă cu al cărei final toată lumea e de acord că e just şi meritat.

La alegerile din 2004 m-aţi văzut la televizor dezlipind în direct timbrul de pe buletin, iar Mircea Kivu a publicat o asociaţie statistică semnificativă între numărul de votanţi pentru PSD pe circumscripţie şi numărul de votanţi flotanţi (energic dezminţită în blogosferă de Sebastian Lăzăroiu, care lucra pe atunci pentru tabăra opusă şi susţinea energic, desigur, că nu a fost nici o fraudă). La parlamentarele din 2009 nu au fost discuţii mari, deşi a câştigat PDL, aflat în opoziţie - cinste liberalilor care au organizat acele alegeri. În schimb, s-au desfăşurat pe sistemul de vot uninominal nou-introdus, care a determinat redesenări de circumscripţii în general favorabile celor care le-au desenat. Toate aceste alegeri au fost însoţite de scandaluri şi con