Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oricine poate beneficia de programul CJC -ului privind puieţii de salcâm

Publicat in Ziua Constanta, joi 8 septembrie 2011 ·

Consiliul Judeţean Constanţa anunţa public în urmă cu două zile faptul că, pentru al treilea an consecutiv, începând cu data de 15 septembrie, 10 milioane de puieţi de salcâm vor fi distribuiţi în judeţ pentru împădurirea suprafeţelor deşertificate din Dobrogea şi pentru realizarea de perdele forestiere de protecţie a drumurilor judeţene şi nu numai.

Ceea ce nu ştiu fermierii sau oamenii simpli interesaţi de acest program este faptul că oricine poate beneficia de salcâmii distribuiţi de CJC. Singura condiţie este să dispună de suprafeţe de teren pe care să poată cultiva puieţii. Indiferent că eşti persoană fizică sau juridică, deţii o suprafaţă mai mică sau mai mare de teren, dar vrei să îţi cultivi puieţi de salcâm pentru a stabiliza solul, lucrurile sunt foarte simple. Potrivit celor declarate de Aurel Zaharia, responsabilul cu acest proiect din cadrul Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri, solicitanţii vor trimite prin fax sau vor depune la sediul RAJDP o cerere în care să menţioneze suprafaţa pe care o pun la dispoziţie, furnizorul calculând numărul exact al salcâmilor necesari pentru suprafaţa indicată. Mai mult, se va asigura şi transportul acestora până la locul unde urmează a fi plantaţi aceştia. „Cei care vor primi puieţii, au obligaţia de a se îngriji de aceştia pentru a se prinde, să-i ude la timp şi să le facă toate lucrările necesare. Perioada optimă pentru plantare este sfârşitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie", a precizat responsabilul din cadrul RAJDP. Dat fiind numărul mare al puieţilor aflaţi la dispoziţie anul acesta, Regia va rezolva toate cererile. Consiliul Judeţean Constanţa anunţa public în urmă cu două zile faptul că, pentru al treilea an consecutiv, începând cu data de 15 septembrie, 10 milioane de puieţi de salcâm vor fi distribuiţi în judeţ pentru împădurirea suprafeţelor deşertificate din Dobrogea şi pentru reali

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 25 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 38 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 3 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°