Pasajul va fi dublat cu două benzi de circulaţie, prin construirea unul pod paralel cu cel actual
În cursul săptămânii viitoare, municipalitatea va depune un proiect care are ca scop obţinerea unei finanţări nerambursabile pentru dublarea pasajului Fartec. Proiectul este prins în Planul Integrat de Dezvoltare al Braşovului, valoarea estimată a lui fiind de 23,4 milioane de euro. Pasajul va fi dublat cu două benzi de circulaţie pe o lungime totală de 682,65 m, prin construirea unuipod paralel cu cel actual. Va fi amenajat trotuar pietonal pe partea dreaptă, iar în vederea sistematizării circulaţiei s-au prevăzut a se executa bretele de legătură pentru racordarea B-dului Griviţei cu străzile Stadionului şi Grigore Ureche. Pasajul va fi iluminat şi vor fi amenajate accese pentru persoane cu dizabilităţi.
Până la extinderea pasajului, a fost lărgit deja DN 13, de la acest pasaj până la podul peste pârâul Ghimbăşel, pe zona aflată în intravilanul municipiului. Totodată, au fost amenajate şi trotuare, astfel încât pietonii să poată circula în condiţii de siguranţă. „Fără lărgirea pasajului, lărgirea DN13 ar rămâne fără finalitate. Dublarea pasajului Fartec este corelată cu construcţia podului peste calea ferată de la capătul străzii Independenţei şi cu drumul de acces către zona Coresi, proiecte realizate de asemenea cu fonduri europene. Împreună, aceste trei lucrări asigură legătura optimizată între cartierele Craiter şi Triaj, Tractorul, Bartolomeu şi Stupini”, ne-a declarat Sorin Toarcea. Pasajul va fi dublat cu două benzi de circulaţie, prin construirea unul pod paralel cu cel actual
În cursul săptămânii viitoare, municipalitatea va depune un proiect care are ca scop obţinerea unei finanţări nerambursabile pentru dublarea pasajului Fartec. Proiectul este prins în Planul Integrat de Dezvoltare al Braşovului, valoarea estimată a lui fiind