Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piromanul a lovit, din nou, la propriu Poliţist din Medgidia, agresat cu toporul de omul care şi-a incendiat rudele

Publicat in Ziua Constanta, joi 8 septembrie 2011 ·

Bărbatul condamnat de Tribunalul Constanţa la trei ani şi şase luni de închisoare, bănuit fiind că şi-a incendiat rudele, a lovit din nou, la propriu, potrivit unor surse informate. Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Amet Ibazer a lovit, pe data de 6 septembrie, un poliţist cu toporul, agentul trăgându-l pe dreapta atât pe el, cât şi pe alte persoane implicate într-un scandal. Omul legii a reuşit să pună mâna pe pistol şi a tras şase focuri de armă, cinci de avertisment în plan vertical şi unul pe direcţia agresorului acesta fiind rănit şi transportat la Spitalul Judeţean Constanţa în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Poliţiştii din Medgidia au fost sesizaţi, pe data de 6 septembrie, ora 22.38, despre faptul că pe strada Tineretului la intersecţie cu strada Poligonul Viilor are loc un scandal între mai multe persoane. „Patrula de siguranţă publică deplasată la faţa locului a stabilit că Ahmed Iusein, însoţit de Enghin Şaban, au spart geamurile unui imobil folosit ca sediu al unei societăţi comerciale aparţinând lui Şucuri Iusein, care se afla la sediu împreună cu Sezghin Şaip. Acesta din urmă a fugit pe strada 1 Mai, unde a fost urmărit şi lovit de către un autoturism condus de Ahmed Iusein, care ulterior a părăsit locul impactului", potrivit unui comunicat de presă remis de către IPJ Constanţa. În informarea oamenilor legii se mai arată că „la scurt timp, autoturismul a fost depistat în trafic, în interior fiind identificaţi Ahmed Iusein, Enghin Şaban, Ibazer Amet, Ferit Iusein, cetăţeanul turc Tarîk Cam şi Salim Iuseim". „După ce au coborât din autoturism", continuă anchetatorii, „persoanele în cauză au devenit recalcitrante şi au folosit spray-uri iritant lacrimogene împotriva lucrătorilor de poliţie, iar Ibazer Amet a lovit unul din agenţi peste mână, cu partea netăioasă a unui obiect tăietor. Având în vedere

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum 56 minute
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 3 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 2 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 3 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 4 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum o ora
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°