O seară de muzică modernă, deci cu lucrări de secol XX, pare de la început sortită insuccesului la public. Cu toate acestea, marţi, sala a fost plină şi aplauzele frenetice. Aş spune că reuşita concertului s-a datorat celor trei personalităţi care au marcat seara: tenorul Ian Bostridge, mezzo-soprana Angelika Kirchschlager, dirijorul şi compozitorul Heinz Karl Gruber.

Am avut deci ocazia să-i ascultăm pe doi dintre cei mai mari interpreţi de lied, muzică vocal-simfonică şi operă ai epocii noastre, şi admiraţia pentru arta lor nu a diminuat în audiţia interpretărilor "pe viu” de la Ateneu.

Ian Bostridge (despre care puţini ştiu că s-a făcut cunoscut mai întâi în domeniul ştiinţei, ca fi zician, apoi ca membru al Academiei Britanice şi cu o carte despre Vrăjitoria în perioada 1650 – 1750) a avut în ultimele două decenii o activitate interpretativă extrem de intensă, serile de lieduri şi înregistrările sale cu muzică de Schubert, Schumann, Wolf, dar şi Britten, stârnind elogii unanime.

Ca dovadă, a avut 11 nominalizări la premiile Grammy. Expresivitatea cântului său, varietatea admirabilă a modurilor de rostire vocală legate strâns de textul poetic (mergând de la aproape recitare la arcuri melodice foarte largi, vocalize şi triluri, de la şoapte la un adevărat urlet) au dat un contur puternic liedurilor lui Britten, satiră ascuţită îndreptată împotriva violenţei, a intoleranţei, a războiului.

Într-un alt registru, într-un alt stil, unul mai eclectic şi mai depărtat de repertoriul clasic, evocând muzica de cabaret, de şansonetă, sau de operetă de la începutul veacului al XX-lea, în care textul trebuie mai mult "spus”, Angelika Kirchschlager a fost de o naturaleţe cuceritoare, partitura permiţându-i din când în când să dezvăluie şi calităţile deosebite ale vocii sale.

Cei doi mari cântăreţi au beneficiat de susţin