Sînt pentru a treia oară în insula Rhodos. Prima oară, în 2004, am găsit pe peretele Casei de Creație de aici un articol despre insulă, semnat de Vasile Andru. Spunea atunci scriitorul că o cunoscuse pe românca Paola Nestoridou, una dintre frumoasele românce stabilite în Grecia înainte de a se instala comunismul în România. Era că-sătorită cu Ioannis Nestoridou, iar familia avusese cîteva hoteluri pe insulă, unul dintre ele fiind în prezent donat Rhodosului, iar municipalitatea a făcut din donația familiei Muzeul de Artă Contemporană al Insulelor Dodecanese. Atunci, curiozitatea m-a împins s-o cunosc pe doamna Nestoridou; la cei 90 de ani ai ei, doamna era o femeie încă în putere, plină de viață, care venea zilnic la muzeu; vorbea impecabil românește și s-a bucurat vădit să întîlnească un conațional. Soțul îi murise cu mulți ani în urmă, în timpul anului locuia la Atena, dar verile și le petrecea toate pe Insula Soarelui, cum mai e numită insula al cărei zeu protector este nimeni altul decît Helios. În 2009 am trecut doar o dată pe la muzeu, știam picturile expuse, astfel încît nu l-am mai vizitat, i-am întrebat însă pe cei din muzeu dacă doamna Nestoridou mai trăiește, mi s-a răspuns că da și am fost fericită. Un fel de superstiție mă făcea să-mi spun că, atîta vreme cît această româncă de spiță nobilă, născută în anul în care a izbucnit Marele Război, mai trăiește încă, o să mai ajung și eu în Rhodos. Așa a și fost. Iată-mă pentru a treia oară pe insulă; sîntem în 2011, și azi am trecut iarăși pe la muzeu. Cu o voce tremurătoare, l-am întrebat pe grecul deloc serviabil de la intrarea în muzeu: „Ce mai face doamna Nestoridou?“. Răspunsul a fost: „Vreți să vorbiți cu ea? Cine sînteți, o cunoștință?“. „Nu, zic, sînt pur și simplu o româncă și mi-ar face plăcere să vorbesc cu dumneaei în românește.“ Mi s-a făcut legătura telefonică. O voce obosită mi-a răspuns la