Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Piața neagră: Bişniţarii de facturi sunt acoperiţi de lege FOTOGALERIE

Publicat in Adevarul, vineri 9 septembrie 2011 ·

Vânzătorii de facturi fiscale „în alb“ au strâns mii de amenzi, dar Poliţia nu are ce să facă: această activitate nu mai constituite o infracţiune. Oamenii legii susţin că soluţia pentru a scăpa de aceşti samsari ar fi modificarea legislaţiei, pentru a putea să-i reţină. Autorităţile nu pot nici măcar estima prejudiciul adus statului până acum.

Aproximativ 30 de persoane stau în plină stradă în fiecare zi, în cartierul Colentina, şi vând facturi albe, gata ştampilate. Tabloul este foarte bine cunoscut de către oamenii din zonă, întrucât această activitate se desfăşoară de mai bine de zece ani.

Evazioniştii sunt poziţionaţi strategic, exact pe drumul către complexul comercial Europa, de unde le vin, de altfel, majoritatea clienţilor. Facturile aparţin diferitelor firme care-şi desfăşoară în mod legal activitatea, dar care, potrivit poliţiştilor, nici măcar nu ştiu că aceşti bişniţari vând documentele în numele lor.

Agenţii de la Secţia 7 trec zilnic prin zonă şi împart amenzi, dar cam atât pot face. Legea 241 din 2005 prevede că „punerea în circulaţie fără drept a formularelor tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special“ constituie o infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Din păcate, un ordin al ministrului finanţelor dat în 2006 arată că facturile nu mai sunt considerate formulare tipizate cu regim special.

VEZI AICI IMAGINI CU BIȘNIȚARII DE FACTURI ÎN ACȚIUNE

Astfel, vinderea lor fără drept se încadrează doar ca şi contravenţie. „Între 2005 şi 2006 a fost mai bine, întrucât atunci puteam să îi reţinem şi riscau să meargă la închisoare. Acum nu putem decât să îi sancţionăm. Nici măcar nu putem estima care este prejudicial adus statului, întrucât facturile sunt în alb şi fiecare cumpărător completează suma pe care vrea să o deducă“, a explicat, pentru ADS, comisarul-şef Mihai Sorin B

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Justin Timberlake a fost arestat în New York. Artistul s-a urcat băut la volan

Adevarul acum o ora
Cântărețul american Justin Timberlake a fost arestat în Long Island, New York, după ce s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice, relatează Daily Mail.

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum o ora
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Modificarea Legii cetăţeniei: După 10 ani de căsătorie în străinătate, soţul/soţia poate deveni cetăţean român

Adevarul acum o ora
Senatul a adoptat şi amendat, marţi, în plen un proiect de completare a Legii cetăţeniei, iniţiat de Guvern, care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi convieţuieşte în afara graniţe

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 2 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Slovacia îl va susţine pe Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, anunţă preşedintele Peter Pellegrini. Bratislava a avut o solicitare specială pentru a-l sprijini

News.ro acum 19 minute
Slovacia va susţine candidatura premierului olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, a declarat marţi noul preşedinte de la Bratislava, Peter Pellegrini, la încheierea unei reuniuni extraordinare a Consiliului European, relateaz

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum 23 minute
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

Cântărețul Florin Decuseară a căzut, luni seara, de la înălțime la CNE Cernavodă, județul Constanța. Medicii sunt rezervați (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Bărbatul care a căzut luni seara, 17 iunie, de la înălțime în localitatea Cernavodă, la centrala nucleară, județul Constanța, este artistul Florin Decuseară, potrivit unor surse. Acesta este angajat în calitate de tehnician la CNE Cernavodă. Reamint

Achiziția tramvaielor Imperio de către Primăria București de la Astra Arad este anchetată de Parchetul European și DNA

Ziare.com acum 4 ore
O anchetă a fost deschisă la DNA, dar și la Parchetul European, privind achiziția a 100 tramvaie Astra Arad de către Primăria Capitalei. În timpul mandatului Gabrielei Firea a avut loc atribuirea licitației, iar contractul a fost semnat de Nicușor D

István Kovács a aflat care e primul meci pe care îl va arbitra la Euro 2024

Mediafax acum 42 minute
Arbitrul român István Kovács a primit împreună cu asistenţii din brigada sa prima delegare la actuala ediţie a Campionatului European din Germania. În cea de-a doua rundă a fazei grupelor, el va conduce partida dintre Slovenia şi Serbia, contând pen

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°