Un şofer din judetul Neamt, aflat la volanul unui Ford Galaxy, inmatriculat in Italia a fost autorul unui accident �n lanţ �n care au fost implicate trei maşini şi 8 persoane La data de 08.09.2011, în jurul orei 11.30, în timp ce conducea un autoturism pe DE 58, pe direcţia Suceava – Botoşani, în afara localităţii, N. V. de 38 ani, din municipiul Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, ajungând la intersecţia dintre DE 58 cu un drum secundar, se angajează în efectuarea unui viraj la stânga, fără a acorda prioritate de trecere autorurismului condus regulamentar din sens opus de G. C. de 33 ani, din municipiul Botoşani, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, autoturismul condus de G.C. a fost proiectat pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu autovehiculul condus de M. I. de 50 ani, din municipiul Suceava, care circula regulamentar pe direcţia Suceava - Botoşani. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a trei persoane adulte şi a trei minori, respectiv G. M. de 31 ani, din municipiul Botoşani ( pasageră pe scaunul din dreapta faţă al autoturismului condus de G.C.), M. J. de 50 ani, din municipiul Suceava ( pasageră pe scaunul din dreapta faţă al autoturismului condus de M.I.), G. C., conducătorul celui de-al doilea autoturism implicat în accident, N. S. de 6 ani ( pasager pe bancheta din spate a autoturismului condus de N.V.), G. C. de 11 ani şi G.D. de 2 ani (pasageri pe bancheta din spate a autoturismului condus de G.C.). Faţă de N. V. se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale şi poziţia procesuală a victimelor, în cauză se va propune soluţia procedurală corespunzătoare.
Autori: Biroul de presa al IPJ Botosani
Un şofer din judetul Neamt, aflat la volanul unui Ford Galaxy, inmatriculat in Italia a fost autorul u