Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trăiesc pe un adevărat focar de infecție cu bună știință. Au redirecționat scurgerea toaletelor în subsol!

Publicat in Adevarul, vineri 9 septembrie 2011 ·

Locatarii de pe Calea Caransebeșului numărului opt au de mai multe luni probleme cu canalizarea. La două trei zile li se înfundă, iar casele le sunt invadate de mizerii. Oamenii au ajuns la capătul răbdărilor, pentru că susțin că oficialii de la apă-canal nu i-au luat în seamă. Astfel că, au găsit soluții proprii.

De câteva luni, locatarii de pe Calea Caransebeșului reclamă la societatea de apă-canal, Aquacaraș problemele lor legate de desele inundări ale apartamentelor de la parterul blocului, din cauza coloanelor verticale, dar și a magistralei care preia fluxul toaletelor. „Nu mai putem sta în mizeria asta. Este un miros care ne îmbolnăvește. O dată la două-trei zile, trebuie să dezinfectăm totul cu clor, după ce scoatem cu găleata din baie ceea ce se revarsă din toalete.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

Avem copii mici, se îmbolnăvesc de hepatită”, spune Viorica Filimon. Și Dan Truică este revoltat, dar omul este supărat mai ales pe soluția pe care au găsit-o vecinii săi ca să scape de desele revărsări ale toaletelor. „Și-au îngăurit podelele în jurul WC-urilor, iar acum mizeria din case se scurge direct în subsol.

Nu este corect ceea ce fac, pentru că noi trăim acum pe un focar de infecție. Subsolul este și el aproape plin. Ce ne facem când se revarsă”, spune bărbatul revoltat. Dan Truică susține că a fost obligat și el de locatarii de la parter să aplice soluția lor, dar a refuzat.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

Aquacaraș cunoaște situația

La Dispeceratul Central al societății de apă-canal, în intervalul 01 iulie – 08 septembrie au fost înregistrate din partea Asociaţiei de proprietari 3 solicitări de intervenţie. Potrivit oficialilor instituției, de fiecare dată la faţa locului s-a deplasat echipa Sectorului Reţele Canal a societăţii, care au constatat că ar exista anumite nereguli, dar nu au

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, în optimile Euro-2024 de pe primul loc - Selecţionerul Slovaciei: România este o echipă puternică, îmi place cum joacă

News.ro acum o ora
Selecţionerul Slovaciei, Francesco Calzona, a declarat, miercuri seară, că România este o echipă puternică, subliniind că îi place stilul de joc abordat de tricolori. "Am vrut să câştigăm grupa şi ne-am descurcat bine în cea mai mare parte a meciulu

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum o ora
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 20 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Zelenski, mesaj pentru naţionala Ucrainei eliminată de la Euro-2024: Aţi luptat pentru ţara noastră / Banner uriaş afişat de fani la meciul cu Belgia pentru un soldat ucis în lupte la doar 21 de ani - VIDEO

News.ro acum 35 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis felicitări echipei naţionale de fotbal pentru parcursul la Euro-2024, Deşi a acumulat patru puncte, naţionala Ucrainei, care a făcut parte din grupe E alături de România, Belgia şi Ucraina, a fost

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 4 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

EURO 2024 Calificarea României în optimi a adus mare bucurie și la Constanța (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Calificarea istorică a echipei naționale de fotbal a României în optimi la Campionatul European, de pe locul întâi în grupa E, a adus o mare bucurie și la Constanța. Fanii s-au strâns în diferite puncte în care s-au amplasat televizoare și ecrane, p

Video Traficul a fost oprit pe Calea Victoriei. Suporterii români sărbătoresc în Piaţa Universităţii

Mediafax acum o ora
Pe Calea Victoriei, traficul a fost restricţionat pentru deplasarea suporterilor din Piaţa George Enescu în Piaţa Universităţii. În Piaţa Universităţii s-au adunat suporterii echipei naţionale de fotbal a României pentru a sărbători calificarea în o

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 2 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 8 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

19°
mie.

20°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°