Proprietarii M. Grimbaun & Weis ne prezintă imobilul de la fişa 3716 care este „marele han din Fabric numit La depozitul turcesc“ (În Tmsw.Hg.1856; 260.) Numele pe care numiţii M. Grimbaun & Weis, proprietarii imobilului, l-au dat stabilimentului este aberant. Un „mare han“ denumit depozit şi încă din acela turcesc: nu se pricepe nimic! Adesea în viaţă dăm peste denumiri dintre cele mai ciudate. Marele han este „compus din sufragerii“, nimic mai atrăgător, în cele din urmă, decât camerele acestea în care ne petrecem zilele. Uneori istoria dă buzna peste camerele „marelui han“ aidoma ciudăţeniilor abrambura ale lui Carlos Castaneda, hierofantul halucinogenelor şi părintele ciupercii psihedelice pe nume Psilocybe mexicana. Ameţeala, bolboroseală dinlăuntrul fiinţei într-o rătăcire joyceană cu jumătăţi de fraze, cu suspendări ale gîndului, cu verbe subînţelese şi subiecte suspendate în pragul sufrageriei: „Salut. Încotro? Ceva de mîncare? Şi eu tocmai. Aici înăuntru. Ce, Ormond. Cel mai convenabil din tot Dublinul. Chiar? Sufragerie. Să m-aţin aici, e-aproape. Văd, nu sînt văzut. Mă gîndesc să vin şi eu cu dumneata. Haide. Richie în frunte. Bloom urmînd geanta. Un dejun princiar“. (James Joyce, Ulysse, 316)

Revin! Carlos Castaneda asemenea unei fiinţe negîndite şi gregare după cum se autocaracterizează în lucrarea antropologică intitulată, abrupt şi convingător, Latura activă a infinităţii, s-a instalat într-o clădire în care sufrageria este aidoma ciupercii: halucinantă şi halucinogenă. Casa este „construită“ (sic!) şi are „o sufragerie enormă, cu un mezanin deasupra, unde se afla dormitorul. Chiar deasupra, în vîrful cadrului în formă de A, atîrnă un crucifix în mărime naturală, prins de o ciudată balama rotativă înfiptă în capul figurii. Reflectoarele de pe zid erau orientate asupra crucifixului. Era o privelişte impresionantă, mai ales cînd se rotea