Majoritatea localurilor din Slatina sunt deschise vinerea şi sâmbăta. Dacă vreţi să petreceţi în club, nu uitaţi să faceţi rezervare.
Pentru a-şi ademeni clienţii, patronii cluburilor din Slatina se întrec în oferte speciale şi surprize. În majoritatea discotecilor din municipiu „se poartă“ organizarea petrecerilor tematice, prezenţa DJ-ilor cunoscuţi sau a animatoarelor care încing atmosfera.
Dacă eşti fan al vieţii de noapte, cu siguranţă ai petrecut măcar o dată în Clubul Sin. Muzica bună, petrecerile, animatoarele şi surprizele nelipsite îi încântă pe cei cei care aleg să se distreze în serile de vineri sau sâmbătă în această locaţie. De exemplu, în prima sâmbătă din septembrie, slătinenii au dansat pe muzica pusă de Dj Time. Şi weekendul viitor se anunţă a fi unul incendiar în Club Sin.
Clubul King’s este deschis celor dornici de distracţie la sfârşit de săptămână, vinerea şi sâmbăta între orele 23.00 – 06.00. Şi aici se organizează petreceri de pomină cu DJ sau MC cunoscuţi. Dacă doriţi să mergeţi să vă distraţi aici nu uitaţi să vă faceţi rezervare, pentru a fi siguri că veţi găsi un loc. „Merg în acest club de când eram în liceu. S-au schimbat multe de atunci, şi patronii, şi muzica. Acum e mult mai distractiv. Merg acolo ori de câte ori am chef să mă distrez şi nu-mi doresc o seară liniştită la terasă. Cred că toate cluburile existente acum în oraş au câte ceva atractiv. Avem destule locuri de distracţie pe timp de noapte“, spune Adrian Iosif, de 24 ani, student. Şi
Concursuri cu premii şi invitaţi de marcă
Clubul Red Heaven (fostul Q) le promite slătinenilor cele mai frumoase nopţi albe în weekend-uri. Animatoarele, muzica bună dar şi surprizele de la bar sau de la pupitrul DJ-ului sunt secretele unor petreceri de pomină în această locaţie. În timp ce alte discoteci au fost închise pentru că au dus lipsă de clienţi, în pei