Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poloiştii de la CSM Digi au învins Steaua Roşie Belgrad şi şi-au asigurat calificarea

Publicat in Bihoreanul, sâmbătă 10 septembrie 2011 ·

Echipa orădeană de polo CSM Digi a învins vineri, în etapa a IV-a a grupei de calificare în Liga Campionilor din Franţa de la Marseille, formaţia sârbă Steaua Roşie Belgrad şi a obţinut promovarea în următoarea fază a competiţiei.

Poloiştii echipei campioane a României s-au autodepăşit şi au reuşit să se impună, surprinzător, cu scorul de 7-5. Pe reprize s-a consemnat: 1-2, 0-1, 2-1 şi 4-1.

După un început mai bun al sârbilor, care conduceau după primul sfert cu 2-1, în repriza secundă ei şi-au mărit avantajul şi la pauza mare au intrat chiar cu scorul de 3-1. În partea a doua a jocului însă, componenţii echipei orădene au dat dovadă de caracter, s-au bătut pentru orice minge şi au reuşit, incredibil, să întoarcă scorul.

În sfertul III, orădenii s-au impus cu 2-1, înaintea ultimei reprize fiind conduşi la generat cu 4-3. Ultimul sfert a fost însă bine jucat de orădeni care au reuşit să revină, să egaleze şi chiar să se impună detaşat.

În acest interval de timp, elevii antrenorului Toth Laszlo au înscris de 4 ori, primind un singur gol.

Autorii golurilor pentru CSM Digi în această dispută au fost: Csaszar - 3, Diaconu şi Baidoc - câte două.

"A fost un joc extrem de disputat în care echipa noastră a dat dovadă de o mobilizare exemplară. O victorie care ne asigură calificarea în faza următoare a Ligii Campionilor cu două meciuri înainte de finalul turneului. Felicitări băieţilor", a declarat la sfârşit Florin Birta, preşedintele clubului orădean.

Astfel, cu 3 victorii şi o înfrângere, echipa orădeană nu mai are cum pierde locul IV în grupă, ultimul care asigură calificarea pentru faza următoare.

În ultimele două jocuri CSM Oradea va întâlni campioana Olandei şi echipa gazdă, CN Marseille, având mari şanse să mai acumuleze puncte.

Echipa orădeană de polo CSM Digi a învins vineri, în etapa a IV-a a grupei de calificare în

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 13 minute
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 4 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Pescari morți după ce au băut din sticle găsite în mare, crezând că e alcool

Ziare.com acum 36 minute
Patru pescari din Sri Lanka au murit, iar alţi doi sunt în stare critică după ce au consumat un lichid necunoscut din sticle pe care le-au găsit în timp ce se aflau pe mare, potrivit presei locale, informează BBC. Persoanele respective se aflau într

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 2 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 7 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 5 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Naţional. Programul de oprire planificată s-a încheiat

Ziare.com acum 2 ore
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază, 29 iunie, la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. ”Nucl

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 4 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 5 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 5 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Vremea

București
acum

25°
dum.

21°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
mie.

20°/27°
Iasi
acum

24°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
mie.

17°/18°
Timisoara
acum

22°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°
mie.

17°/25°