Așa cum anunțam în numărul trecut, Concertele de la Miezul Nopții din primul weekend de Festival Enescu au adus pe scena Ateneului o magnifică și binevenită aglomerație de baroc. Această cronică le va parcurge pe primele două, urmînd ca opera Ariodante de Händel, reprezentată în concert sub conducerea lui Alan Curtis duminica aceasta, să facă obiectul unei continuări în numărul viitor. Vineri, 2 septembrie, Austrian Baroque Company și soprana spaniolă Nuria Rial ne-au oferit un program construit în jurul a cinci dintre ariile germane ale lui Händel (HWV 202, 208, 205, 204 și 210), întrețesute cu piese instrumentale ale contemporanilor săi Benedetto Marcello (Ciaccona) și Giuseppe Sammartini (Sonata op. 2, nr. 4 în Sol major), precum și cu compozițiile unor antecesori din seicento, toți legați de spațiul austriac: Pandolfi Mealli (Sonata op. 4, nr. 1 „La Bernabea“), Schmelzer și Bertali (fiecare cu cîte o Ciaccona). De fapt, o combinație a programelor ultimelor două albume ale ansamblului, Exit Baroque și Süße Stille, sanfte Quelle; s-a adăugat, ca bis, ciaccona lui Tarquinio Merula. Concertul a fost deschis de uvertura Focurilor de artificii, nesemnalată în caietul de sală, interpretată într-o neobișnuită transcripție de cameră, cu flautul drept sopran în rolul principal, care a adus din prima pe scenă toate resursele sonore ale ansamblului. În linii mari, Austrian Baroque Company funcționează ca o supradimensionată formație de sonată în trio, a cărei alchimie se consumă între flautul drept al lui Michael Oman și vioara lui Riccardo Minasi, secondați de o foarte consistentă secțiune de bas continuu cu violoncel, fagot, chitară, teorbă, clavecin și orgă pozitiv. Zic alchimie, fiindcă cei doi protagoniști ai ansamblului își sînt complementari. Michael Oman e, fără îndoială, un virtuoz al flautului drept, dar interpretările sale tind să devină oarecum plate și pre