Dupa piatra de la rinichi, am scapat si de bolovanul de pe inima care a insemnat inaugurarea National Arena. Vorbesc aici in nume personal, pentru ca, intr-adevar simteam o greutate pe inima in ceea ce priveste acest eveniment, poate chiar mai abitir decat Mircea Sandu.
Cate griji mi-am facut pentru ziua asta! Daca n-o fi gata la timp stadionul? Daca nu se respecta termenii contractului? Daca nu vine Argentina? E drept ca Argentina chiar n-a venit, dar vorba aia: Don't cry for me fa, Argentino, ca n-ai perdut n'ica! Nici macar fanii! Si-ai ramas si cu banii! Sincer vorbind, argentinienii chiar n-au pierdut nimic, anulandu-si amicalul cu echipa noastra nationala.
Ba mai mult, au avut de castigat, pentru ca Messi, comoara lor nationala, nu si-a rupt picioarele lui delicate si pretioase prin musuroaiele de pe "gazonul" National Arena. Pierderea ar fi fost mult mai mare pentru ei decat ipoteticele, eventualele si iluzoriile daune platite Federatiei Romane de Fotbal pentru neprezentare.
La marea inaugurare venira insa francezii. Ca n-au avut incotro, nu de alta! S-ar fi calificat si fara meciul cu noi, dar... asta e! Nu le poti avea pe toate in viata! In stilul caracteristic romanesc, am crezut ca vor fi atat de impresionati incat se vor declara invinsi inca de la antrenament. Nu prea ne-a iesit, ca baietii au vrut sa mai si joace, daca tot au venit pana la noi. Si pana la un anumit moment, chiar ar fi avut motive sa fie impresionati.
Stadion nou, ultramodern ca dotari si facilitati oferite publicului, acoperis retractabil, "cubul" imens pentru reluari de faze. Frumos! Frumos si scump! Mult mai scump decat altele la fel! Toate bune si frumoase, pana la "iarba", pana la gazon, adica.
Oficialii s-au gandit la meniul extravagant al lui Blatter, la onorariul Innei (nemasterizata, deci falsa) si al lui Marcel Pavel, l
