Dacă spui Jeffery Deaver, spui, în primul rând, „Colecţionarul de oase”, thriller care a avut parte şi de o ecranizare excepţională, cu Denzel Washington şi Angelina Jolie în rolurile principale.
Şi alte două romane pe care le-am prezentat în această rubrică – „Maimuţa de piatră”, „Scaunul gol” – s-au bucurat de un mare succes. Însă un alt roman din seria „Lincoln Rhyme”, „Dansând cu moartea”, mi se pare mai puţin izbutit.
Şi asta nu pentru că analiza psihologică în care Deaver este maestru n-ar fi la înălţime. Ingeniozitatea intrigii contribuie şi ea la crearea unui suspans pe care nu oricine e capabil să-l realizeze. Iar eroul – Lincoln Rhyme, un criminalist cvadriplegic din NYPD – se arată la fel de strălucitor în investigaţiile sale conduse de pe patul de boală dintr-un apartament din New York. Dar în „Dansând cu moartea” autorul supralicitează încrederea vestitului său protagonist în probele descoperite la scenele crimelor. Cercetările acestuia se bazează mai mult (ca altădată) pe indiciile recoltate în acele locuri decât pe interogarea unor persoane care cunosc desfăşurarea evenimentelor şi ar putea înrâuri luarea unor decizii corecte. De astă dată, el e prea mult captivat de fibrele, de firele de păr, de urmele de paşi, de tipurile de sol găsite acolo unde s-au petrecut asasinatele. Informaţiile care ar putea veni din alte direcţii sunt dispreţuite şi ignorate.
Din această cauză, o vreme, investigaţiile se desfăşoară greu, ba mai mult, atrag după ele numeroase pericole pentru unii dintre eroi. Numărul victimelor creşte, deşi viaţa lor ar fi putut fi salvată dacă s-ar fi luat măsurile corespunzătoare şi s-ar fi acţionat cu mai mult profesionalism. În realitate, un criminalist care ar proceda ca Lincoln Rhyme în „Dansând cu moartea” ar avea multe vieţi pe conştiinţă, orice program de protecţie a martorilor s-ar do
