Tinerii din PSD Iaşi susţin că au strâns peste 2.000 de semnături de la cetăţenii din municipiu, care ar dori demisia celor şapte parlamentari PDL de Iaşi, dar şi desfiinţarea organizaţiei ieşene a PDL, pe motiv de incompetenţă, relatează Mediafax.
Consilierul local al PSD, Iaşi Bogdan Balanişcu a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută pe trotuar, în faţa sediului PSD, că tinerii din partid au strâns 2.000 de semnături de la ieşenii nemulţumiţi de activitatea parlamentarilor locali ai PDL.
"Am iniţiat o campanie prin care cerem demisia parlamentarilor de Iaşi ai PDL, dar milităm şi pentru desfiinţarea filialei, pe motiv de incompetenţă. Într-o săptămână, am strâns peste 2.000 de semnături", a spus Balanişcu.
Consilierul PSD a precizat că listele cu semnături vor fi puse într-un plic şi trimise liderului PDL Emil Boc, dar şi preşedintelui Traian Băsescu.
"Cei de la PDL Iaşi au avut azi (duminică - n.r.) şedinţă. Au trecut pe aici ca prin cei trei ani de guvernare. Au evitat să vadă ce se petrece în faţa sediului", a afirmat Bogdan Balanişcu.
Filialele ieşene ale PSD şi PDL funcţionează în acelaşi imobil, la etaje diferite.
Reprezentanţii PSD au spus că, în cursul dimineţii, au schimbat câteva cuvinte doar cu deputatul PDL Petru Movilă, care "mai că ar fi vrut să semneze, dar s-a dus apoi în sediu".
În timp ce tinerii social-democraţi se pregăteau să ţină conferinţa de presă, în sediul PDL a intrat senatorul Dumitru Oprea, pe care tinerii PSD l-au invitat, ironic, să semneze pentru demiterea parlamentarilor PDL.
"Voi nu aveţi ce face. E o vorbă «Foaie verde băţ, de n-ai treabă, fă-ţi». Aşa şi voi. Mai bine v-aţi întreba ce fac parlamentarii voştri, de la PSD. Copii, duceţi-vă la muncă!", le-a spus senatorul PDL Dumitru Oprea tinerilor din PSD Iaşi.
Campania strângerii de semnături iniţiată de tinerii din