Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Cum au comemorat americanii zece ani de la atentatele de la 11 septembrie

Publicat in Adevarul, duminică 11 septembrie 2011 ·

Statele Unite ale Americii au comemorat, duminică, zece ani de la atentatele de la 11 septembrie 2001, tragedie în urma căreia aproximativ 3.000 de persoane şi-au pierdut viaţa.

Preşedintele Barack Obama şi predecesorul său, George W. Bush, au asistat împreună la ceremonia care a avut loc la Ground Zero, în New York, în prezenţa familiilor victimelor. Americanii au ţinut mai multe momente de reculegere, la orele 8.46, 9.03, 9.59 şi 10.28, ora Statelor Unite, acestea fiind momentele în care cele două avioane au lovit turnurile WTC şi cele în care gemenii s-au prăbuşit.

George W. Bush a depus o coroană de flori la Pentagon, în memoria celor 189 de oameni care au murit când avionul American Airlines 77 a lovit clădirea. Alături de el s-au aflat Bill Clinton şi vice-preşedintele Joe Biden. Încărcătura emoţională foarte puternică le-a stârnit lacrimi liderilor politici americani, prezenţi la comemorarea victimelor zoborului United 93. Bill Clinton, Joe Bidden şi Laura Bush au fost copleşiţi, fiind suprinşi de către fotografi ştergându-şi lacrimile.

Click pe imagini pentru fotogalerie

Un lung zid de marmura alba, pe care sunt scrise numele celor 40 de pasageri si membri ai echipajului, a fost dezvelit pe locul unde a cazut avionul Boeing 757. Obama, însoţit de George W. Bush şi de soţiile lor, s-a recules în faţa fântânilor care marchează locul unde se ridicau turnurile gemene distruse de avioanele de linie deturnate de Al-Qaida. „Stim că pierderea voartă este foarte mare, dar aceşti oameni au murit ca să salveze o naţiune“, a spus Bush. Citeşte mai multe aici

La zece ani de la atentate membrii echipelor care au intervenit la 11 septembrie au fost abandonaţi de ţara lor. Consideraţi eroi la momentul respectiv, în prezent ei sunt bolnavi cu miile, suferind de multiple afecţiuni mergând de la astm la cancer, provocate, potrivit lor, de pra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţie electrică

News.ro acum o ora
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

Cod portocaliu de caniculă în vestul țării. Temperaturi de până la 37 de grade, noapte tropicală

Press Alert acum 2 ore
Meteorologii au emis noi coduri galben și portocaliu de caniculă. Miercuri, maximele pot ajunge și până la 37 de grade Celsius și vor fi nopți tropicale. Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată țara. În nordul Crișanei, Maramureș, cea mai

Bacalaureat 2024: Examenul continuă cu evaluarea competențelor digitale

Ziare.com acum 2 ore
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua miercuri, 19 iunie, cu evaluarea competenţelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri şi joi, şi proba pr

ANM: Joi, Cod portocaliu de caniculă în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi vestul Munteniei

Mediafax acum 39 minute
ANM a emis avertizare Cod portocaliu, valabilă joi, pentru Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi în jumătatea de vest a Munteniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate. Maximele se vor situa, în general, între 34 şi 38 de gr

Atac cu drone rusești în cel mai occidental oraș al Ucrainei, aproape de granița cu Polonia. Un om a fost rănit

Ziare.com acum 2 ore
Primarul oraşului a anunțat miercuri, 19 iunie, că un atac cu drone ruseşti asupra regiunii Liov din vestul Ucrainei, care se învecinează cu Polonia, membră a NATO, a rănit un om şi a avariat o clădire rezidenţială cu mai multe etaje, relatează Reut

UPDATE - Soldat american, condamnat la aproape patru ani de închisoare în Rusia / Ar fi furat 113 dolari de la iubita sa pe care ar fi ameninţat-o cu moartea

News.ro acum 2 ore
Un soldat american, acuzat de furt şi ameninţări cu moartea adresate iubitei sale, a fost condamnat la aproape 4 ani de închisoare în Rusia, transmite Reuters. UPDATE: Potrivit Reuters, soldatul a fost găsit vinovat de un tribunal rus de furtul a 11

Consilierii de probațiune, protest la Guvern. Nu și-au primit integral salariile de la începutul anului

Ziare.com acum 3 ore
Consilierii de probaţiune protestează, miercuri, la Bucureşti, fiind programată pichetarea Guvernului, dar şi un marş către Ministerul Justiţiei, Angajaţii reclamă că nu şi-au primit integral salariile de la începutul anului şi anunţă şi forme extre

Un tânăr de 22 de ani a decedat, după ce a intrat cu autoturismul sub un camion, pe Autostrada A1

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 22 de ani a decedat în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu Sebeș. În timp de conducea un autoturism, acesta a intrat în coliziune cu un autocamion parcat regulamentar, arată Alba24.ro. Accidentul rutier

Război în Ucraina, ziua 796. Vladimir Putin şi Kim Jong-Un s-au întâlnit oficial în Coreea de Nord

Press Alert acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au început miercuri evenimentele oficiale în Piaţa Kim Il Sung din Phenian. Vizita, prima a lui Putin în peste două decenii, îşi propune să consolideze relaţiile dintre cele două ţă

Liderii coaliţiei stabilesc astăzi data alegerilor prezidenţiale. Care sunt variantele propuse de cele două formaţiuni

Mediafax acum 2 ore
Liderii PSD şi PNL vor stabili miercuri, într-o şedinţă a coaliţiei, data alegerilor prezidenţiale. Liberalii pledează pentru organizarea acestora la sfârşit de an, în noiembrie-decembrie. Alegerile locale şi europarlamentare, spunea luni Nicolae Ci

Vremea

București
acum

29°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°