Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul „Delta Dunării pentru toţi“ se va lansa în octombrie

Publicat in Adevarul, duminică 11 septembrie 2011 ·

Asociația pentru promovarea turismului Litoral – Delta Dunării fost în deltă pentru a pregăti proiectul. Zeci de reprezentanți ai agențiilor de turism, dar și ai asociației de promovare a turismului au vizitat pensiunile din zona deltei, de la Uzlina și până la Crișan.

Delta Dunării este o zonă exclusivistă din cauza tarifelor mari. Turismul în Delta Dunării are un specific aparte, iar tarifele percepute de agenții hotelieri doar la cazare și masă sunt în medie cu 10 - 15% mai mari decât pe litoral. Operatorii din turism vor lansa programul „Delta Dunării pentru toți“, cu tarife accesibile

Vacanţe mai ieftine la anul

Pentru a atrage cât mai mulți turiști, se are în vedere lansarea programului „Delta Dunării pentru toți“, similar programului cu tarife reduse lansat cu succes în ultimii ani în stațiunile de pe litoral.

Corina Martin, președinte al Asociației Litoral - Delta Dunării, spune că oferta va cuprinde un sejur de șase nopți la pensiuni și hoteluri, iar tarifele vor fi diferențiate în funcție de clasificarea unităților de cazare. Programul va intra în agențiile de turism în acest an, spun operatorii din turism și va fi valabil cel mai probabil pentru vacanțele de anul viitor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 10 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 11 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 10 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

ATAC armat în Arkansas, SUA! Trei persoane au fost ucise, alte 10 sunt rănite

Gandul acum 30 minute
Cel puțin trei persoane au murit și alte 10 sunt rănite în urma unui schimb de focuri la un magazin alimentar din statul american Arkansas, transmite presa din SUA. Poliția anunță că suspectul principal a fost împușcat de forțele de ordine, dar viaț

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 10 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 10 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atac armat sinistru într-un supermarket din SUA. Trei oameni au fost uciși și 10 răniți

Ziare.com acum 24 minute
Trei persoane ucise şi 10 rănite într-un incident armat, într-un supermarket din Arkansas Un bărbat înarmat a deschis focul într-un supermarket din Arkansas vineri, ucigând trei civili şi rănind alte 10 persoane, inclusiv doi ofiţeri de poliţie, a a

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 8 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 9 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 11 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°