Asociatia Secular-Umanista din Romania critica modul in care este predata religia in scolile din tara noastra: "Luni, 12 septembrie, începe un nou an școlar. Circa 160.000 de copii vor lua contact pentru prima oară cu școala și, totodată, cu îndoctrinarea religioasă practicată cu acordul tacit al autorităților statului. Este remarcabilă reacția societății față de această problemă. Cu cât oamenii devin mai informați în ceea ce privește situația reală din școli, cu atât opoziția față de predarea religiei devine mai puternică. Conform cercetărilor Fundației Soros, în doar câțiva ani ponderea celor care se opun obligativității studierii religiei s-a dublat, fiind de 40% in prezent", se arata intr-un comunicat al ASUR, remis HotNews.ro.
"Pe de altă parte, discutând despre predarea Religiei cu mulți părinți cu copii de vârstă pre-școlară, am constatat că, în general, aceștia nu cunosc toate opțiunile legale de care dispun. De asemeni, părinților nu le este foarte clar statutul Religiei în școli, de exemplu sunt surprinși când află că aceasta se predă începând chiar cu clasa I sau că nu este vorba de Istoria Religiilor”, declara Toma Pătrașcu, vicepreședinte ASUR.
Reprezentantii ASUR critica faptul ca in scoli nu este studiata Istoria Religiilor, iar "predarea se face de o manieră confesională, la orele de religie elevilor prezentându-li-se insistent doctrina unui singur cult. În practică, de cele mai multe ori, este vorba de doctrina BOR. (...) Timp de 12 ani, copiii sunt obligaţi, de facto, să participe la cel puțin o oră de religie în fiecare săptămână. Religia este singura materie, cu excepția Limbii Române / materne și a Matematicii, care se studiază în absolut toți anii de învățămînt preuniversitar."
Ei mai arata ca "Salarizarea profesorilor de religie, mulți dintre ei preoți, nu este asigurată de către culte ci grevează bugetul Minist