Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Financial Times: Ancheta României privind închisorile CIA a vizat apărarea autorităţilor şi acoperirea adevărului

Publicat in Romania Libera, luni 12 septembrie 2011 ·

Anchetele desfăşurate de România şi Polonia în dosarul centrelor secrete de detenţie ale CIA au avut ca principal scop să apere autorităţile şi să blocheze căutarea adevărului, comentează Financial Times, potrivit NewsIn.

Principala problemă din cele două ţări, dar şi din altele din Europa, este atitudinea obstructivă a guvernelor care au invocat principiile securităţii statului pentru a bloca tentativele de descoperire a ilegalităţilor.

Însă, după cum arată Consiliul Europei în cel mai recent raport al său, dat publicităţii săptămâna trecută, niciun guvern nu are dreptul să îşi asume responsabilitatea exclusivă pentru definirea şi apărarea intereselor statului. Într-o democraţie, Parlamentul şi sistemul judiciar împart acest rol. Aceste organisme sunt obligate să ancheteze şi, dacă este necesar, să pedeapsească încălcarea drepturilor omului.

La ani după atentatele al-Qaeda din 11 septembrie 2001, vizând New Yorkul şi Washingtonul, ţările europene şi-au ascuns cu succes asistenţa oferită Statelor Unite în războiul împotriva terorismului. Abia după ce Consiliul Europei şi Parlamentul European au dat publicităţii trei rapoarte, în 2006 şi 2007, unele dintre detalii au ieşit la lumină.

Însă nici măcar în prezent nu se cunoaşte exact amploarea implicării Europei. Dar este clar că mai multe ţări au încălcat drepturile omului, prin fapte de variază de la răpiri ilegale, extrădări extraordinare ale suspecţilor de terorism în ţări din afara Europei cu regimuri represive, dispariţii, detenţii secrete, tortură şi rele tratamente.

Aceste excese au fost comise de CIA în colaborare cu ţări europene, al căror rol a fost secundar, dar nu le scuză complicitatea. subliniază FT. Ceea ce rămâne de stabilit este măsura în care guverne europene au dat ordine explicite sau au încurajat implicit serviciile lor secrete pentru a asista CIA.

Din păcat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum o ora
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum 55 minute
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

Guvernul a aprobat Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027

News.ro acum 2 ore
Executivul a adoptat, joi, o hotărâre care aprobă Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027 şi înfiinţează Comitetul interministerial de monitorizare

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 55 minute
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Indemnizaţiile pentru adulţii şi copiii cu handicap grav cresc din iunie

Mediafax acum 3 ore
Astfel, coeficientul indemnizaţiei pentru adultul cu handicap grav va creşte de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei la 529 de lei, iar nivelul prestaţiei sociale pentru copilul cu handicap grav se va majora de la 60% din ISR la 70%, re

Guvernul a aprobat creșterea cu 10% a salariilor unor bugetari în lunile de alegeri / Noi categorii de angajați la stat cărora le cresc veniturile

HotNews acum o ora
Guvernul a aprobat joi majorarea cu 10% a salariilor unor bugetari chiar în lunile cu alegeri, incluzând noi categorii de salariați față de proiectul pus în consultare publică, precum directorii din Institutele și Centrele de cercetare. În plus, sal

Româncele și-au aflat adversarele la Roland Garros » Ghinion pentru Jaqueline Cristian, care o înfruntă pe o campioană de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea, favorita 28, Irina Begu, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian știu cu cine vor juca în primul tur al turneului de Grand Slam parizian, în urma tragerii la sorți efectuate joi. Ana Bogdan, 31 de ani, numărul 63 mondial, se va duela cu Els

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 2 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°