Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce doarme ministrul Lăzăroiu pe un pat cu cuie

Publicat in Ziua Veche, luni 12 septembrie 2011 ·

“Sunt discret, da. Nu îmi place să îmi expun viața personală în public. Nici n-ar fi cine știe ce. Mai ales de când sunt ministru sunt tot timpul pe baricade la serviciu. Găsesc puțin timp pentru prieteni. Și cu ei discut tot politică. Ajung acasă seara târziu și dorm pe un pat de cuie”.

Declaraţia îi aparţine ministrului Muncii şi a fost făcută într-un interviu acordat ziarului Ring. Întrebat de reporter la ce se referă, Lăzăroiu explică : “un pat făcut din cuie ascuţite”.”Trăiesc auster. E o austeritate pe care mi-o impun. Asta îmi ține mintea trează permanent. Stau într-un apartament la bloc. N-am mare lucru prin casă. Îmi place să am spațiu, altfel m-aș sufoca. Am strictul necesar. Nu mă omor după confort. Confortul duce la lâncezeală”, detaliază ministrul Muncii.

Legat tot de viaţa personală, Lăzăroiu vorbeşte şi despre fiul său, care trăieşte în Finlanda şi pe care-l vede destul de rar. În plus, titularul de la Muncă spune şi că locul pe care ar vrea să-l reviziteze este Patagonia: “E un ținut în care visez să mă întorc. Gheață și foc, munți și prerie. Acolo sunt ghețari, dar și vulcani activi”.

Lăzăroiu explică şi la ce s-a referit când a spus că românii cu venituri de peste 800 de lei sunt “bogaţi“: “N-am spus niciodată așa ceva. Este o minciună creată de televiziuni. Am spus o realitate statistică. Cei mai bogați 40% din români au un venit de peste 800 lei pe membru de familie. E un grad de comparație, atât. Asta nu îi face bogați în sensul absolut”.

“Sunt discret, da. Nu îmi place să îmi expun viața personală în public. Nici n-ar fi cine știe ce. Mai ales de când sunt ministru sunt tot timpul pe baricade la serviciu. Găsesc puțin timp pentru prieteni. Și cu ei discut tot politică. Ajung acasă seara târziu și dorm pe un pat de cuie”.

Declaraţia îi aparţine ministrului Muncii şi a fost făcută într-un interviu acordat ziarului Rin

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat, sâmbătă seara, într-un parc acvatic de lângă Detroit

News.ro acum 23 minute
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seara, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Prizonieri cu legături cu ISIS au luat ostatici paznici într-un centru de detenţie din Rusia

News.ro acum o ora
Şase deţinuţi, unii cu legături cu Statul Islamic, au luat ostatici gardieni într-un centru de detenţie preventivă din regiunea de sud a Rusiei Rostov şi au cerut liberă trecere în negocierile cu autorităţile, a informat duminică presa rusă, citată

Documentele de care avem nevoie pentru a ieși din România cu un minor. Precizările Poliției de Frontieră

Ziare.com acum 36 minute
Poliţiștii de Frontieră vin cu unele precizări legate de ieşirea din România cu un copil, având în vedere că se apropie vacanţa de vară şi în această perioadă tot mai mulţi părinţi călătoresc împreună cu copiii în afara ţării. În acest an, Poliția d

Se renumără voturi la Sectorul 2 în secțiile 195 și 265. Mihaiu. O fracție infimă din cele care ridică semne mari de întrebare

Wall-Street.ro acum o ora
Biroul Electoral al Sectorului (BES) 2 a aprobat renumărarea voturilor din secţiile 195 şi 265, "o fracţie infimă" dintre cele care ridică semne de întrebare, a declarat edilul Radu Mihaiu, candidat al Alianţei Dreapta Unită pentru un nou mandat. "L

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 4 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum 3 ore
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

Presa Internațională: Sârbii vor aproba proiectul celei mai mari mine de litiu din Europa

Wall-Street.ro acum o ora
Financial Times anunță că Aleksandar Vucic, președintele Serbiei, îi va permite Rio Tinto, gigant minier anglo-australian, să dezvolte în țara pe care o conduce cea mai mare mină de litiu din Europa, la doi ani după ce autoritățile au anulat proiect

Horoscop pentru duminică, 16 iunie 2024. Zile favorabile curățeniilor generale pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 4 ore
Berbec Weekend-ul acesta este nevoie sa relaționezi cu partenerul de viata. Sunt posibile neintelegeri si certuri destul de serioase, de aceea fii prudent si ia aminte la ce ti se reproseaza. Se pare ca ti-ai neglijat mult aceasta relatie si acum

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum 3 ore
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

27°
dum.

18°/27°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°