Pe Liviu Prunaru îl preţuiesc şi iubesc de pe vremea când era elev de liceu. N-am timp să argumentez cu detalii, din păcate! Succint, este un om curat, normal, cu umor, este un violonist excelent, ce şi-a confi rmat excelenţa, pe care şi-o menţine cu brio, prin premiul dobândit la Concursul Regina Elisabeta de la Bruxeles şi prin poziţia de concertmaistru la Concertgebouw, prin ajutorul pe care i-l oferă lui Marin Cazacu, îndrumând tinerii violonişti ai minunii de Orchestră Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, pe care o vom asculta în Festival!...De dragul lui am arvunit această cronică! Aşteptările mele au fost mai mult decât depăşite din toate punctele de vedere!

Programul ales, cu prima dintre piese scrisă de Ellen Taaffe Zwiligh, din S.U.A, şi celelalte două de britanicii Malcolm Arnold şi William Walton, au fost superbe! Argumentate sufleteşte, cu mare meşteşug orchestrate, convingătoare!... Iată, cum cucereşte muzica fi nalului de secol XX, mai ales dacă este tălmăcită de Orchestra de Cameră din Seoul (Coreea de Sud). Ansamblul este de mare performanţă, bine cunoscut în lume, este/pare foarte tânără, este foarte bine lucrată, din 1979 încoace, de Mim Kim, care a ridicat-o la nivel de Orchestră de Cameră UNESCO. Sunetul este perfect, desăvârşit! Are corectitudinea asiatică şi mentalitatea/ atitudinea sensibilităţii ce ţine de cultura aşa zis europeană!

Prologul şi Variaţiunile de Zwiligh, Sonata pentru orchestră de coarde de Walton, au fost cântate fără dirijor, Mim Kim a intervenit doar la Concertul pentru două viori şi orchestră de cameră de Malcolm Arnold, conturând cu discreţie, elegant şi efi cient rolul de acompaniament al celor doi solişti: Liviu Prunariu, cu Stradivariusul său, şi Vlad Stănculeasa. Trebuie amintit că piesa este datată 1962 şi a fost scrisă la cererea lui Sir Yehudi Menuhin, care a cântat-o în premieră mo