Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Morgan Stanley va evalua opţiunile Romtelecom, între listare şi fuziune

Publicat in Jurnalul, luni 12 septembrie 2011 ·

Foto: Victor Stroe / Jurnalul Naţional Morgan Stanley este banca de investiţii aleasă pentru evaluarea beneficiilor procesului propus de fuziune Romtelecom-Cosmote şi listare la bursă faţă de celelalte optiuni posibile, a anunţat azi Romtelecom. Morgan Stanley trebuie să realizeze până în decembrie studiul privind opţiunile acţionarilor operatorul telecom.

Selecţia s-a realizat pe baza acordului dintre acţionarii Romtelecom, OTE şi Ministerul Comunicaţiilor, din 1 iulie 2011, de a angaja consultanţi pentru procesul de evaluare a principalelor opţiuni ale acţionarilor (fie fuziunea dintre Romtelecom şi Cosmote şi listarea noii entităţi la bursă sau listarea directă a Romtelecom la bursă sau orice alte opţiuni posibile). Aceasta bancă va începe negocierea contractului aferent cu Romtelecom.

La începutul lunii august, Romtelecom a anunţat selectarea casei de avocatură Stoica&Asociaţii pentru a furniza consultanţă în ceea ce priveşte opţiunile acţionarilor în procesul de listare la bursă a companiei de telefonie fixă din grupul elen OTE. Firma de avocatură “va acţiona ca un consultant independent, care va proteja interesele ambilor acţionari şi va lucra împreună cu banca de investiţii”. Stoica&Asociaţii a fost aleasă dintre firmele de avocatură care au deja un contract cadru pentru servicii de consultanţă legală cu Romtelecom.

Romtelecom va suporta costurile unei expertize juridice, economice şi tehnice furnizate de experţi care vor fi angajaţi de Ministerul Comunicaţiilor pentru a asista statul în procesul de evaluare, cu un buget maxim de 200.000 de euro.

OTE a devenit acţionar la Romtelecom în 1998, când a preluat 35% din capitalul social al companiei şi a primit dreptul de uzufruct pentru încă 16% din acţiuni în schimbul a 675 milioane de dolari.

Cosmote România este controlat de Romtelecom – 30% din acţiuni şi Cosmote Group – 70% din ti

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 5 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum 14 minute
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 13 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 10 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 6 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Cine e Elena Lasconi, noul șef al USR. Drumul de la televiziune către candidatura la prezidențiale

Adevarul acum 13 ore
Elena Lasconi, noul președinte al USR, care a afirmat că își va asuma candidatura la alegerile prezidențiale din acest an, și-a inceput cariera în politică în 2019, după 25 de ani de televiziune. Acum, Lasconi este la al doilea mandat de primar în C

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 7 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 8 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 7 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

1.053 de posturi în Poliţie, scoase la concurs. 453 pentru „civili”

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Poliţia Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofiţeri de poliţie, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenţilor în corpul ofiţerilor, precum şi 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă. Înscrierile se fac online,

Vremea

București
acum

22°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

18°
joi

18°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

19°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°