Primăria şi organizaţia nonprofit Innoterm Debrecen (Ungaria) vor derula în următoarele zece luni un proiect cu finanţare europeană care are ca scop identificarea tehnologiilor inovatoare pentru utilizarea apei geotermale în euroregiunea Bihor - Hajdu-Bihar. Valoarea finanţării câştigate de partenerii în proiect se ridică la 82.475 euro, din care contribuţia municipalităţii şi a Innoterm este de câte 2%. "Fondurile europene sunt una dintre soluţiile cu care putem finanţa diferite proiecte fără să afectăm bugetul local iar faptul că cu doar câteva mii de euro am reuşit să atragem peste 70.000 de euro este un semn că suntem pe drumul cel bun", a declarat viceprimarul Rozalia Biro, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.
Termoficare, tratamente şi creme "termale"
Prezent la conferinţa de presă, Marcel Boloş, şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Europeană, care a câştigat finanţarea pentru municipalitate a spus că în cadrul proiectului vor fi luate în calcul cele mai moderne soluţii de exploatare a apei geotermale folosite în prezent în ţările nordice, cu tradiţie în domeniu.
Pe lângă varianta clasică de valorificare a resursei geotermale pentru termoficarea oraşului vor fi luate în calcul inclusiv posibilitatea folosirii ei în turism balnear, industria cosmetică sau cea farmaceutică. "Există firme care produc creme pe bază de apă geotermală şi au real succes pe piaţă. Ar fi păcat să nu valorificăm această avere a oraşului şi în acest sens în cadrul unei fabrici de produse cosmetice", a declarat Boloş.
În proces de răcire
Directorul DMPFI a mai precizat că resursa geotermală de sub Oradea ocupă o suprafaţă de circa 100 kilometri pătraţi şi este alimentată pe cale naturală din munţii Pădurea Craiului.
Pentru a preveni epuizarea acestuia toate proiectele municipalităţii privind extraţia de apă geotermală vor fi însoţite de