BRD Groupe Societe Generale nu a operat disponibilizări şi nu are vreun plan de reducere a personalului, optimizarea costurilor aferente fiind realizată doar pe baza plecărilor naturale, a declarat, pentru Mediafax, Sorin Popa director general adjunct al băncii, după informaţiile apărute în presă.
"De la începutul anului am avut reducerile naturale şi asta e tot. Noi nu am operat reduceri de personal şi nu suntem într-un proces de reducere a personalului. Urmărim o reducere a costurilor cu personalul, dar pe baza plecărilor naturale, nu printr-un plan de reducere a personalului", a spus Popa.
Potrivit Bloomberg, Frederic Oudea, director general al Société Générale, acţionarul majoritar al BRD, a declarat luni că grupul francez intenţionează să reducă numărul de angajaţi din România, Rusia, Cehia şi Egipt, ca parte a unui proces de consolidare a capitalului la nivel de grup. Oudea a detaliat numai situaţia din Rusia, unde este programată desfiinţarea 2.000 de locuri de muncă la operaţiunile de retail bancar,.
Directorul general adjunct al BRD a precizat însă că plecările naturale sunt o constantă, o evoluţie normală pe piaţa Bucureştiului şi a României, iar banca a luat decizia de a nu înlocui personalul atunci când nu este necesar.
"Noi nu dorim să facem o reducere a personalului prin disponibilizări. Singura optimizare a personalului se face prin plecări neforţate", a mai spus Popa.
Société Générale, a treia bancă după active în Franţa, vrea să elibereze, până în 2013, capital de patru miliarde de euro prin vânzări de active şi reduceri de costuri pentru a reasigura investitorii în privinţa situaţiei financiare.
Société Générale are o expunere de doar 900 de milioane de euro faţă de Grecia şi nu are plasamente "semnificative" în datorii ale Irlandei şi Portugaliei, potrivit unui comunicat al grupului.
Grupul francez controleaz