Dupa ei, Iasul isi pierde constant personalitatile (atrase, magnetic, de Bucuresti), e tot mai ostracizat financiar, tot mai izolat geografic si tot mai nedreptatit de administratiile centrale. Iasul se altereaza, din unghiul lor, pe majoritatea palierelor, devenind - mereu mai pregnant - o provincie terna. In perioada in care era profesor universitar la Iasi, G. Calinescu a scris, in revista creata chiar de el, Jurnalul literar (28 mai/1939), un text mai putin cunoscut astazi, dar de o actualitate incontestabila. Articolul se intituleaza, nesofisticat, Iasul si diseca un stereotip cultural, se vede, apasator si pe atunci: alunecarea centrului traditional de civilizatie europeana - e vorba, desigur, de batrina capitala a Moldovei -, alunecare cumva inexorabila, catre un prafuit provincialism. „Ce este iesan?", se intreaba Calinescu in chiar debutul pledoariei sale. Raspunsul, dincolo de aparenta lui banalitate, merita redat in intregime, intrucit fixeaza termenii polemicii ulterioare: „Un iesan e un roman care locuieste in chip aproape permanent la Iasi. Iata o definitie simpla, necesara intr-o vreme in care se abuzeaza de denominatia de iesan. In definitiv, un iesan nu se deosebeste fundamental de un bucurestean ori de un craiovean. Exista insa un spirit al orasului care modifica incetul cu incetul pe individ si-i da o coloare locala. Chinezul care sta prea mult la Paris, in ciuda ochilor mongolici, capata fizionomie si gesticulatie franceza. Prin urmare, Iasul este o realitate. Dar precum pestele nu poate trai pe uscat si nici pasarea inota, nu poate fi iesan cine a iesit din lichidul lui." Abandonul definitiv al unui loc, cu alte cuvinte, te scoate, volens nolens, din sfera sa identitara. A fi iesean (sau orice altceva), crede legitim Calinescu, reprezinta asumarea unui mod de viata si nu doar venerarea - pur formala - a nasterii intimplatoare. Aici se afla, de fa