Obligativitatea uniformei şcolare nu este pe placul senatorilor. Iniţiativa legislativă ce priveşte introducerea unei ţinute standard pentru fiecare şcoală în parte a fost respinsă, miercuri, de Senat, cu o majoritate covârşitaore: 91 de voturi împotrivă şi 6 voturi pentru.
Proiectul deputatului PDL Cezar Preda prevede ca toţi elevii din clasele primare şi gimnaziu să se prezinte la ore într-o vestimentaţie corespunzătoare: sacou, respectiv vestă, cămaşă cu mânecă lungă, respectiv cămaşă cu mânecă scurtă, pantalon şi cămaşă pentru băieţi, fustă şi eşarfă în cazul fetelor. La toate acestea adăugându-se ecusonul cu numele şi sigla unităţii de învăţământ.
Modelul propriu-zis şi detaliile ce privesc culoarea uniformelor ar urma să fie stabilite de comun acord de Consiliul de Administraţie al şcolii, părinţi şi reprezentanţii elevilor. În ceea ce priveşte achiziţionarea uniformelor, iniţiativa acordă atribuţii direct şcolii, prevăzând totodată un ajutor din partea primăriilor pentru elevii cu burse sociale.
Prevederile au atras atât criticile parlamentarilor, cât şi pe cele ale executivului. Înainte de toate, guvernul a fost deranjat până şi de titlul iniţiativei ce face trimitere la "creşterea prestigiului educaţiei", argumentând că nu există o legătură directă cu textul de lege. Apoi, executivul a ridicat şi problema "efortului bugetar suplimentar" pe care l-ar suporta statul.
Ce i-a nemulţumit însă pe senatori?
"Iniţiativa a fost rulată de câteva zeci de ori. Pleacă de la ideea că unii elevi nu au bani. Ar avea sens dacă uniformele ar fi plătite de stat, în condiţiile în care costă extraordinar de mult", a precizat pesedista Lia Olguţa Vasilescu.
"N-am face decât să încărcăm familiile sărace. În plus, nu cred că obligativitatea purtării uniformei va schimba ceva în privinţa calităţii învăţământului în şcolile noastre", a afir