Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România trebuie să participe activ la dezvoltarea Politicii Comune de Pescuit în Marea Neagră

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 14 septembrie 2011 ·

România trebuie să participe activ la dezvoltarea Politicii Comune de Pescuit în Marea Neagră

Strasbourg, 14 septembrie 2011

Europarlamentarul PSD, Viorica Dăncilă, a declarat luni seara, în sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg, că " este important pentru România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, cu ieşire la mare, să participe activ la dezvoltarea Politicii Comune de Pescuit, aceasta fiind o componentă importantă, în condiţiile în care Uniunea Europeană este a doua putere mondială în materie de pescuit după China".

Intervenţia sa a avut loc în cadrul dezbaterii Raportului Iotova privind Gestionarea actuală şi viitoare a pescuitului în Marea Neagră.

În opinia doamnei deputat, "România este direct interesată ca principiile şi liniile directoare de acţiune ale acestei politici să fie aplicate şi Mării Negre şi, mai ales, ca acestea să fie în concordanţă cu specificul regional ale statelor UE cu ieșire la Marea Neagră".

În context, deputatul român a solicitat păstrarea unui instrument financiar consistent în domeniul pescuitului şi acvaculturii în bugetului Uniunii Europene.

"În acest context, în ceea ce priveşte viitoarea finanţare, consider că, în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate, România este interesată în menţinerea unui instrument financiar consistent în domeniul pescuitului şi acvaculturii. Pentru aceasta este necesară o abordare diferenţiată a sprijinului în funcţie de criteriul convergenţei şi ţinând cont într-o mai mare măsură de specificul regional", a concluzionat doamna Dăncilă.

România trebuie să participe activ la dezvoltarea Politicii Comune de Pescuit în Marea Neagră

Strasbourg, 14 septembrie 2011

Europarlamentarul PSD, Viorica Dăncilă, a declarat luni seara, în sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg, că " este imp

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dosarul Hidroelectrica: Udrea scapă definitiv. Faptele s-au prescris

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus definitiv încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care este acuzată de trafic de influenţă şi spălare a banilor, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari pe care

Adolescent de 16 ani din Bihor în arest preventiv după ce și-a înjunghiat un prieten în timpul unei discuții în contradictoriu

Ziare.com acum o ora
Poliția a anunțat că un adolescent de 16 ani din localitatea Sâniob, din judeţul Bihor a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce şi-a înjunghiat un prieten, un tânăr de 23 de ani. Conflictul dintre cei doi a izbucnit pe fondul unor discuţi

CNSAS verifică documentul care acuză că Nicușor Dan ar fi colaborat cu Securitatea: Nu a fost eliberat de noi

Ziare.com acum o ora
CNSAS a transmis că nu a eliberat documentul care atestă că edilul Capitalei, Nicușor Dan, ar fi colaborat cu Securitatea și a dispus verificarea cu celeritate a raportului oferit presei de către PSD. << În contextul apariției în spațiul public a do

Cod roșu de furtună în zona montană a județului Bistrița-Năsăud. Zonele unde vântul va atinge și peste 90 de kilometri pe oră

Ziare.com acum o ora
ANM a emis, marţi, 4 iunie, o avertizare cod roşu de furtună, pentru localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud. Potrivit meteorologilor, marţi, în intervalul 14:30 - 15:15, este cod roşu în câteva localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud. Sunt vizate loc

Crima de la Padina Procurorul General al României sesizează Inspecția Judiciară! Doi judecători din Ploiești, acuzați de exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Alex Florența, a sesizat în cursul zilei de astăzi, 4 iunie 2024, Inspecția Judiciară privind comiterea de către doi judecători din cadrul Curții de Apel Ploiești - S

Avertisment ANM: Cod galben de averse pentru 12 județe

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse torenţiale şi vijelii pentru 12 judeţe situate în partea de nord-est a ţării, ce va fi în vigoare pe parcursul zilei de marţi, începând cu ora 12:00. Potri

Mai multe cabane de lemn dintr-un camping nefuncţional din Vama Veche, afectate de un incendiu

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, marţi, la mai multe cabane de lemn dintr-un camping nefuncţional din Vama Veche.

Marile spitale din Londra, atacate cibernetic. Mai multe proceduri medicale au fost suspendate

Mediafax acum 34 minute
Atacul a fost anunţat marţi, iar autorităţile vorbesc despre un „incident IT major”, potrivit Sky News. Au fost afectate mai multe spitale importante, iar unele proceduri au fost suspendate. De asemenea, cazurile urgente au fost redirecţionate către

A picat AI-ul! ChatGPT este indisponibil. Milioane de utilizatori nu se pot conecta de marţi dimineaţă la chatbot

Mediafax acum 2 ore
Conform Down Detector, platformă care oferă informaţii în timp real despre starea site-urilor web, începând de la ora 9:30 (ora României) foarte mulţi utilizatori de ChatGPT au raportat problema şi faptul că serviciul s-a blocat. Pe site-ul său de s

Aeronave F-18 Hornet din Finlanda vor executa misiuni NATO de Poliţie Aeriană timp de două luni în România

Ziare.com acum 2 ore
Șapte aeronave F/A-18 Hornet ale Forțelor Aeriene Finlandeze vor executa timp de două luni misiuni de politie aeriană, alături de Forțele Aeriene Române și Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii, în spațiul aerian al României. Șapte aeronave F-18

Vremea

București
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
joi

18°/32°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

23°
mar.

17°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

27°
mar.

19°/27°
mie.

19°/27°
joi

19°/25°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/27°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
vin.

17°/31°