Comercializarea en-gros de energie va fi monitorizată independent la nivel european şi nicio companie nu va putea face vreo tranzacţie dacă nu va fi înscrisă într-un registru european, potrivit unei decizii luate de Parlamentul European.
Instituţia a adoptat miercuri noi reguli pentru a preveni abuzurile în comercializarea en-gros de energie, în vederea protejării consumatorilor finali, potrivit unui comunicat de presă al PE.
Regulamentul, adoptat de eurodeputaţi cu 616 voturi pentru, 26 împotrivă şi 24 abţineri, prevede că la nivelul întregii Uniuni Europene comercializarea en-gros va fi monitorizată în mod independent, pentru a le permite statelor membre să prevină şi să pedepsească comportamentul anticoncurenţial.
Regulamentul UE privind integritatea şi transparenţa pieţei energetice (REMIT) vizează întregul comerţ en-gros cu energie din UE, precum contractele şi instrumentele derivate pentru producţia, furnizarea şi transportul de gaze naturale şi energie electrică. Noile reguli cuprind interdicţii clare cu privire la tranzacţiile pe baza informaţiilor privilegiate şi la manipularea pieţei, iar penalităţile trebuie să reflecte daunele cauzate consumatorilor.
“Afaceri încheiate în detrimentul consumatorilor”
“Dorim ca preţurile să fie transparente. Din păcate prea multe afaceri sunt încheiate în detrimentul consumatorilor finali care sunt nevoiţi să plătească preţuri ridicate la energie. Europa are nevoie de pieţe de energie transparente, care să fie protejate de abuzuri. Acesta este obiectul prezentului regulament”, a declarat în timpul dezbaterii pe acest subiect raportorul PE, eurodeputatul Jorgo Chatzimarkakis.
Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic (ACER) va monitoriza acordurile încheiate şi va furniza date statelor membre UE, care vor investiga încălcările regul