Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oţel topit din penalty. Liga Campionilor: FC Basel-Oţelul 2-1

Publicat in Jurnalul, joi 15 septembrie 2011 ·

Mult s-a mai temut Oţelul de debutul în Champions League. Primul "unsprezece" aliniat de Dorinel Munteanu a vorbit de la sine despre scopul gălăţenilor la Basel: să plece acasă fără înfrângere, asta cu preţul sacrificării eventualelor intenţii ofensive. După câteva minute, însă, campionii României au simţit miros de sânge. Ca argument să se impună, Basel a împins în faţă mai mult renumele dat de numeroasele participări consecutive în grupele Ligii decât calitatea jocului etalat pe gazon, una mediocră. Totuşi, gazdele au reuşit să deschidă scorul în minutul 39, dar Oţelul a lăsat încă din prima repriză senzaţia că este mai proaspătă.

Cifrele înregistrate la pauză, cu 7-2 raport de şuturi în favoarea trupei lui Dorinel Munteanu, sunt elocvente, iar acestea au fost întărite mai ales în partea secundă. La rigoare, gălăţenii au controlat me­ciul, nu atât în sens de posesie, cât mai ales tactic şi ca număr de ocazii. Egalarea a căzut după o execuţie de fineţe a lui Pena, care la rândul său a profitat de şutul violent al lui Antal, respins prost de Sommer. Din păcate, ocaziile ratate de acelaşi Antal, altfel extrem de activ, şi de haoticul Ibeh, s-au răzbunat în cel mai românesc mod cu putinţă. Sălăgeanu a căzut în careu peste un adversar, fiind eli­minat. Lui Grahovac i-au lipsit apoi doar câteva unghii pentru a apăra penalty-ul dictat logic, iar în prelungiri Paraschiv a sporit regretele, trimiţând la câţiva centimetri pe lângă poartă. Ca o concluzie tristă, păcat că Oţelul şi-a propus prea puţin aseară. La ce a arătat Basel, la ora asta gălăţenii şi-ar fi putut face poze cu clasamentul grupei, având în spate Manchester United şi Benfica Li­sabona.

Echipele:

FC Basel: Y. Sommer – Steinhofer, Abraham, Dragovici, Park Jo-Hoo – Huggel – Xhaka (’78 Zoua), Cabral, F. Frei (’90+4 Kwan-Ryong Pak) – A. Frei (’90+1 Kovaci), Streller.

Antreno

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 43 minute
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Vremea se strică în aproape toată țara. Care vor fi regiunile afectate de ploi și vijelii

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse şi vijelii pentru 19 judeţe şi Capitala. În plus, a fost publicată și o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale şi furtuni pentru 16 judeţe din jumă

Incendiu puternic la un centru comercial din București

HotNews acum o ora
Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală în care funcţionează un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente. Douăsprezece autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fiind localiz

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum 26 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Căldura a ucis peste 50 de persoane în India trei zile, dar numărul deceselor ar fi mult mai mare în condiţiile în care temperaturile au atins 50 de grade Celsius

News.ro acum 2 ore
Peste 50 de persoane au murit în India în ultimele trei zile, în condiţiile în care o caniculă brutală continuă să afecteze anumite zone ale ţării, relatează BBC. În weekend, numai în statul Uttar Pradesh, din nordul ţării, au murit 33 de persoane d

ANAF confirmă: Darul de la nuntă și botez nu se impozitează

HotNews acum 43 minute
Sursele de fonduri de natura darurilor de nuntă/de botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării, susține ANAF într-un comunicat de presă. De altfel, același lucru a scris HotNews.ro și duminică. ANAFFoto: Hotnews / Florin

ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului (P)

Press Alert acum 55 minute
Din 6 iunie, ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului. Descoperă magazinul cu prețuri mici permanent! Din 6 iunie, timișorenii au o nouă destinație de cu

Grindeanu acuză constructorul podului suspendat de la Brăila că cere sute de milioane de lei pentru a permite circulația: "Nu o să fim de acord cu acest tip de șantaj"

Ziare.com acum 4 ore
Podul dintre Brăila și Tulcea, realizat în proporție de aproximativ 90%, nu a fost pus în circulație de firma constructoare. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, acuză luni, 3 iunie, constructorul de șantaj, după ce acesta

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°