Farurile ascuţite au fost reinterpretate, iar calandrul apelează la forme rotunjite, mai pe placul familiştilor, în timp ce spatele aminteşte de forma lui Insight şi a celorlalte hibride, ceea ce înseamnă şi că maşina are un coeficient aerodinamic foarte bun, de 0,27.
De altfel, inginerii japonezi afirmă că printre sursele de inspiraţie pentru noua generaţie de Civic s-au numărat fuselajul unui avion şi modul în care aripa acestuia se îmbină cu arhitectura generală a maşinii.
În România, anul viitor
Interiorul a rămas însă la fel de high-tech, cu un design al bordului pe mai multe planuri, indicatoare de bord viu colorate şi soluţii de modularitate specifice Honda, iar japonezii ne promit că şi materialele folosite sunt mai bune decât la precedenta generaţie.
Sub capotă avem un motor de 2,2 litri i-DTEC, care are acum 150 CP dar emană doar 110g CO2 pe kilometru, dar şi motorul de 1.8 litri i-VTEC de 142 CP, ale cărui emisii au fost reduse la 138g-km. Intrarea în gamă este motorizată cu un propulsor de 1,4 litri, iar producătorul afirmă că Civic nu va fi oferit şi în mod hibrid.
Toate motoarele sunt cuplate cu transmisii manuale în şase trepte, în opţiune existând şi o cutie automată în cinci trepte pentru benzinarul de 1.8 litri. Noul Civic ajunge la noi în prima parte a anului 2012.
Farurile ascuţite au fost reinterpretate, iar calandrul apelează la forme rotunjite, mai pe placul familiştilor, în timp ce spatele aminteşte de forma lui Insight şi a celorlalte hibride, ceea ce înseamnă şi că maşina are un coeficient aerodinamic foarte bun, de 0,27.
De altfel, inginerii japonezi afirmă că printre sursele de inspiraţie pentru noua generaţie de Civic s-au numărat fuselajul unui avion şi modul în care aripa acestuia se îmbină cu arhitectura generală a maşinii.
În România, anul viitor
Interiorul a rămas însă la fel de high-